AcasăAlegerile editorilorDe ce și-a dat demisia procurorul-șef adjunct al DNA

De ce și-a dat demisia procurorul-șef adjunct al DNA

-

Marius Iacob și-a dat demisia din funcția de adjunct al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Decizia vine la doar o zi după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Iacob a comis o abatare discipinară, dispunând și o sancționare prin avertisment împotriva acestuia.

Marius Iacob a fost prim procuror-șef adjunct al Parchetului General, iar în iulie 2013 a devenit adjunctul Laurei Codruța Kovesi la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, el fiind propus de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Iniţial, în septembrie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Marius Iacob nu a săvârşit o abatere disciplinară, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, care a fost admis luni de instanţa supremă.

Iată ce au decis judecătorii ÎCCJ:

“Cu majoritate. Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 9P din 11 septembrie 2018, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr.8/P/2018. Casează în parte hotărârea atacată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară. În temeiul art.100 lit.a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică pârâtului Iacob Marius Constantin – procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sancţiunea constând în ‘avertisment’ pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.m) teza a doua din aceeaşi lege”.

Marius Iacob a fost cercetat de Inspecția Judiciară încă din 4 mai 2018 pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente.

Abaterile comise au legătură cu fostul procuror DNA Mihaiela Iorga Moraru, în prezent procuror în cadrul Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din justiţie. Aceasta fusese revocată de la DNA de Laura Codruța Kovesi.

De asemenea, Inspecţia Judiciară a anunțat că procurorul Carmen Simona Ricu a încălcat regimul incompatibilităţilor şi interdicţiilor funcţiei de magistrat, prin participarea la procesul civil care o privea pe Mihaiela Iorga Moraru.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...