AcasăSocialVremea. Se opresc ninsorile, dar vine gerul

Vremea. Se opresc ninsorile, dar vine gerul

-

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ninsori pentru şapte judeţe din Transilvania şi Muntenia, valabilă până la ora 12:00.

În judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş va continua să ningă şi local se va depune strat de zăpadă de 10-20 centimetri.

În zona de munte a judeţului Prahova se vor semnala viscol, ninsoare însoţită de vânt cu viteze la rafală de peste 70-80 km/h care determina vizibilitate de sub 100 m. Tot la munte, în județele Argeş, Dâmbovița, Sibiu și Cluj se vor semnala ninsori în general moderate cantitativ care local vor determina depunerea unui strat de zăpadă de 10-20 centimetri.

Luni va continua să ningă în nordul țării, iar în sud-est precipitățiile vor fi preponderent sub formă de ploaie, favorizând apariția poleiului. De zilele următoare se va instala gerul.

Directorul general al Autorității Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat la Realitatea TV că, în perioada următoare vine gerul.

Aseară, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting Cod portocaliu de viscol pentru zona de munte a judeţelor Prahova, Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit meteorologilor, în cele trei judeţe, la altitudini de peste 1.800 de metri, se va semnala viscol, ninsoarea fiind însoţită de vânt cu viteze la rafală de peste 80-90 km/h, care determină vizibilitate de sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

„Dacă vorbim despre săptămâna următoare, în prima parte vom avea temperaturi negative care vor scădea până la -7 grade și maxime care ar putea ajunge până la 7 grade Celsius. În schimb, în a două parte a săptămânii, am putea ajunge chiar și la maxime negative.

Vor fi minime pe care noi le numim „sub pragul de ger” adică sub nivelul de -10 grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al ANM.

Vremea rea a închis școlile în mai multe județe. Elevii din Timiș, Gorj, Mehedinți, dar și din unele localități din Arad și Hunedoara vor rămâne acasă astăzi.

Mai multe trenuri au întârzieri mari. Sunt probleme mari cu un tren internaţional care venea de la Budapesta. Garnitura a stat în câmp câteva ore după ce mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe calea ferată. Oamenii spun că au stat în frig pentru că trenul nici măcar nu era încălzit.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Vârsta de pensionare în țările UE. România are una dintre cele...

0
În momentul de față, vârsta standard de pensionare pentru femeile din România este de 62 de ani și 6 luni, în creștere etapizată până...

Ce se întâmplă în Dubai? Peste 20 de oameni, inclusiv străini,...

0
De la începutul războiului din Iran, 21 de persoane au fost puse sub acuzare de autorități în Dubai după ce au filmat zgârie-nori în...

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...