AcasăSocialJustițieKlaus Iohannis a refuzat să numească la DNA propunerea lui Tudorel Toader

Klaus Iohannis a refuzat să numească la DNA propunerea lui Tudorel Toader

-

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să o numească pe Adina Florea, propunerea ministrului Justiției Tudorel Toader, în funcția de procuror-șef al DNA.

De altfel, într-un comunicat de presă publicat de Administrația Prezidențială se arată că președintele Klaus Iohannis a refuzat toate propunerile de numire a unor procurori în funcții de conducere venite din partea lui Tudorel Toader.

Este vorba despre:

– Adina Florea, pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție;

– Florena-Esther Sterschi, pentru funcția de procuror șef al Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

– Elena Giorgiana Hosu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT);

– Iuliana Nedelcu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

– Antonia-Eleonora Constantin, pentru funcția de procuror-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

“În conformitate cu dispozițiile art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României respinge propunerile înaintate de către ministrul justiției, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate necesar a fi întrunite, în mod obiectiv, de către procuror, pentru a fi numit într-o funcție de conducere, respectiv cea prevăzută de art. 54 alin. (2) prin raportare la art. 48 alin. (10) și (12) din Legea nr. 303/2004”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Articolul 48, aliniatul 10 din lege prevede că “Nu pot fi numiți în funcții de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege”.

Iar aliniatul 12 al aceluiași articol menționează că “Înainte de numirea în funcțiile de conducere, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică și comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă judecătorul a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau a colaborat cu acestea”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...