AcasăEconomicTÜV. Cele mai bune mașini second hand

TÜV. Cele mai bune mașini second hand

-

Organizația care se ocupă în Germania de inspecțiile tehnice periodice, TÜV, a făcut publică o nouă listă cu autovehiculele care sunt cele mai fiabile.

Clasamentul pentru anul acesta se bazează pe analiza a 10 milioane de inspecții tehnice efectuate în perioada 2016 – 2021.

Mai întâi, înainte să ne ocupăm de mașinile din top, să le precizăm pe cele pe care ar trebui să le evităm, dacă luăm în considerare topul germanilor.

Modelul de mașină cu o vechime de până la trei ani care s-a defectat cel mai des este Kia Sportage (12,6% de automobile s-au defectat la mai multe capitole).

La categoria 4-5 ani, cele mai multe probleme au fost întâlnite la Peugeot 206. La 6-7 ani – Chevrolet Aveo, la 8-9 ani – Chevrolet Matiz, iar la 10 – 11 ani – Ford Galaxy.

Potrivit analizei, cel mai fiabil autoturism cu o vârstă de până la trei ani este un model Mercedes Benz SH, mai exact Mercedes-Benz SLK. De asemenea, la categoria de vechime 4-5 ani, tot un Mercedes este în top. Este vorba despre modelul B-Klasse.

Iată cum arată un TOP 20 al mașinilor cele mai fiabile, pentru fiecare categorie de vechime:

Mașini fiabile cu o vechime de 2-3 ani

  1. Mercedes SLK
  2. VW Golf Sportsvan
  3. Mercedes B-Klasse
  4. Mercedes GLK
  5. Mazda 2
  6. Mercedes M-Klasse
  7. Opel Mokka
  8. Audi A1
  9. Audi Q3
  10. Audi Q5
  11. Porsche 911
  12. Volvo V40
  13. BMW X1
  14. Mercedes A-Klasse
  15. Mercedes C-Klasse
  16. Audi A6/A7
  17. Mercedes E0Klasse Coupe
  18. Renault Captur
  19. Toyota RAV4
  20. Toyota Yaris

Mașini fiabile cu o vechime de 4-5 ani 

  1. Mercedes B-Klasse
  2. Porsche 911
  3. Mazda CX-5
  4. Audi Q5
  5. Mercedes SLK
  6. Seat Mii
  7. Audi TT
  8. Mercedes GLK
  9. Opel Agila
  10. Mercedes M-Klasse
  11. Audi A6/A7
  12. Skoda Citigo
  13. VW Up
  14. VW Touareg
  15. Mercedes E-Klasse Coupe
  16. Mazda 2
  17. BMW X1
  18. Mazda 3
  19. Audi A1
  20. Toyota Yaris

Mașini fiabile cu o vechime de 6-7 ani 

  1. Porsche 911
  2. Audi Q5
  3. Audi TT
  4. Honda CR-V
  5. Mazda 3
  6. BMW X1
  7. Kia Venga
  8. VW Golf Plus
  9. Audi A4/A5
  10. Ford Fusion
  11. Mercedes GLK
  12. Mercedes SLK
  13. Toyota Avensis
  14. Toyota Verso
  15. Audi A1
  16. Mercedes E-KI Coupe
  17. Volvo XC60
  18. Audi A3
  19. Toyota Yaris
  20. Mercedes E-Klasse

Mașini fiabile cu o vechime de 8-9 ani

  1. Porsche 911
  2. VW Golf Plus
  3. Audi TT
  4. Ford Kuga
  5. Ford Fusion
  6. Toyota Auris
  7. Mercedes SLK
  8. Toyota Corolla Verso
  9. Toyota Yaris
  10. VW Eos
  11. VW Golf
  12. Mazda 2
  13. Audi A3
  14. Audi A4/A5
  15. Mazda 6
  16. Mini
  17. VW Touran
  18. VW News Beetle
  19. Mercedes A-Klasse
  20. Mercedes C-Klasse

Mașini fiabile cu o vechime de 10 – 11 ani 

  1. Porsche 911
  2. Toyota Corolla Verso
  3. Mazda 2
  4. Ford Fusion
  5. Toyota Corolla
  6. Mercedes SLK
  7. Suzuki Grand Vitara
  8. Toyota Yaris
  9. VW Beetle
  10. Toyota RAV4
  11. VW Golf Plus
  12. Honda CR-V (iată și o listă de piese Honda)
  13. Mercedes A-Klasse
  14. Toyota Avensis
  15. Opel Agila
  16. Mitsubishi Colt
  17. Mercedes B-Klasse
  18. Toyota Aygo
  19. Peugeot 107
  20. Ford Fiesta

FOTO: Tama66/Pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

  1. Clasament facut de germani, unde rar vezi o japoneza in primele 10 locuri dar in schimb sunt o multime de Mercedesuri, care culmea, astea noi (incepand cu 2008 pana in prezent) fac o multime de probleme, mai ales pe partea de electronica. Normal TÜV face reclama marcilor nemtesti, vor sa curete Germania de ele. Nemtii daca vor o masina trainica aleg o japoneza, daca vor fita aleg Mercedes-Audi-Bmw dar le tin doar cat sunt in garantie. Asta o spun pentru ca lucrez in Berlin de ani buni si am colegi germani cu care stau de vorba destul de des pe tema masinilor. Nu e regula generala ce spun eu, dar in colectivul in care lucrez ( aprox 100 oameni) cam asta e sentimentul general. Eu nu spun acum ca masinile germane sunt praf si pulbere, dar in clasamentele de anii trecuti abia daca vedeai una in primele 10. Si pe buna dreptate. C-klasse-ul meu din 2008 m-a scuturat bine de bani. Are confort, tinuta de drum, nimic de reprosat, dar devine stresant dupa o perioada sa tot ajungi pe la service. Mi-am luat Mercedes ca e scula, toti cunoscutii imi recomandau (desi doar vreo 2 avusesera, restul recomandau din auzite). O fi bun daca il cumperi nou si ai garantie. Sau poate am fost eu ghinionist? Un coleg are Bmw 530d xdrive din 2014 dar tot asa, probleme cu cutia automata in 8 rapoarte plus alarme pe la sistemele de siguranta activa. El a zis ca o vinde si isi ia Lexus (vrea omul premium). Eu m-am cumintit si mi-am luat din luna Martie o Honda Civic care vad ca dupa 30k km merge brici. Eu consider ca o masina e fiabila atunci cand treci la service doar pentru revizii si poate ii mai faci cate o reparatie (cel mult medie ca si cost) la un interval de 100k km. Toate cele bune!

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...