AcasăAlegerile editorilorFMI se așteaptă la o încetinire a creșterii economice în România

FMI se așteaptă la o încetinire a creșterii economice în România

-

Fondul Monetar Internațional a revizuit în scădere estimările privind creșterea economică din România, atât pentru anul în curs, cât și pentru 2019.

FMI, care în luna aprilie a acestui an estima că România va avea o creștere economică de 5,1%, și-a revizuit prognoza privind avansul economiei românești la 4%, în raportul publicat astăzi.

Mai mult, în 2019, FMI se așteaptă ca economia țării noastre să înregistreze un progres de 3,4%, sensibil mai mic decât estimarea din aprilie.

”Economia României a înregistrat o creştere robustă de 6,9% în 2017 ca urmare a stimulentelor fiscale şi a cererii externe solide. Creşterea ar urma să încetinească până la 4% în 2018 şi să continue să se diminueze până la 3,4% în 2019, pe măsură ce stimulentele se vor modera”, precizează Fondul Monetar Internațional în raportul “World Economic Outlook”.

FMI: Scade și inflația în 2019

Sunt și vești bune în raportul FMI. Prețurile de consum ar urma să crească mai lent în 2019, cu doar 2,7%. În acest an, creșterea medie a acestora este estimată la 4,7%. Inflația a crescut mult în România în acest an, mai ales că în 2017 ea a fost de doar 1,3%.

FMI a revizuit negativ și estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România, la 3,5% din PIB în 2018 (de la 3,7% din PIB cât estima în aprilie). Mai mult, pentru 2019, FMI se aşteaptă ca deficitul de cont curent al României să se reducă până la 3,4% din PIB (faţă de 3,7% din PIB cât preconiza anterior).

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...