Cum verifici dacă CNP-ul tău a votat la referendum

alegeri votare stampila
Foto: European Parliament

Dacă nu ați fost la vot, dar vreți să verificați dacă a votat cineva folosind CNP-ul dumneavoastră, puteți face o solicitare către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a publicat un ghid pe care alegătorii îl pot folosi pentru a afla dacă CNP-ul lor apare pe listele cu votanţi.

Pentru a afla mai multe despre cum să verifici dacă a votat cineva cu CNP-ul tău la referendum, intrați aici.

Cum sistemul informatic de monitorizare, care prevenea votul ilegal, nu este folosit la acest referendum, aceasta este una din puținele căi de verificare pe care cetățenii o au la dispoziție.

Guvernul a motivat, într-o controversată Ordonanță de Urgență, prin care elimina multe dintre piedicile legale puse infracțiunilor la urne, dată chiar înainte de referendum, că nu este timp pentru implementarea acestui sistem, cu toate că el a mai fost folosit și la ultimele alegeri parlamentare.

Cetățenii care vor să verifice dacă a votat cineva folosind CNP-ul lor trebuie să facă o solicitare în nume personal către AEP.

Legea referendumului nu prevede un termen de 6 luni pentru verificarea listelor electorale, ci numai că AEP verifică sesizările primite cu privire la listele electorale, sesizări care trebuie făcute în 15 zile de la validarea referendumului.

Autoritatea Electorală este obligată să transmită un răspuns în cel mult 30 de zile de la primirea solicitării.

Cererea poate fi depusă personal sau transmisă prin fax (021.310.13.86), poştă (Str. Stavropoleos, Nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084) sau e-mail (scanată pentru că trebuie semnată olograf) la office@roaep.ro.

https://greatnews.ro/jurnal-de-referendum-a-votat-viorica-dancila-prima-situatie-a-votului-la-ora-1130/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: