ANAF cumpără calculatoare pentru românii care vor să depună Declarația Unică la sediile Fiscului

declarația unică pentru persoane fizice
Foto: Captură YouTube / ANAF

Fiscul încearcă să se adapteze la practicile online ale secolului curent în ritmul său. Astfel, ANAF a anunțat că a dotat 98% dintre sediile sale cu calculatoare, care pot fi folosite astfel de contribuabili.

Scopul instituției este ca românii care nu dispun de un calculator propriu să vină să depună online Declarația Unică la sediul ANAF. Contribuabilii vor fi apoi obligați să facă un nou drum la ANAF, în septembrie, pentru a verifica dacă datele lor au fost introduse corect, scrie Adevărul.

„Cea mai bună metodă prin care contribuabilii se pot familiariza cu serviciile online este utilizarea lor”. Pornind de la această premisă, ANAF a pus la dispoziţia contribuabililor, în 98% dintre sediile sale, calculatoare în sistem self service. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Angajații ANAF îi vor ajuta pe cetățeni să se înscrie în Spațiul Privat Virtual și să depună declarații.

Potrivit ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, rectificarea declarației poate fi făcută oricând în spațiul virtual, iar contribuabilii pot beneficia de o reducere de cel mult 10% de la plata impozitelor: 5% pentru depunerea online a Declarației Unice și încă pe atât dacă documentele vor fi depuse până la finalul lunii decembrie.

Guvernanții anunță că de la 1 ianuarie 2019, comunicarea între contribuabili și ANAF se va face exclusiv online.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: