Șoferii care vor circula pe autostrada Comarnic-Braşov ar urma să plătească o taxă de 7 lei, tariful fiind indexabil.
Și asta în condițiile în care, costul total de finanțare al autostrăzii Comarnic-Braşov este de 8,45 miliarde euro.
Statul ar fi plătit 2,7 miliarde euro pentru construcţia, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov timp de 30 de ani dacă ar fi avut banii, însă adăugând costurile de finanţare, suma urcă la 8,45 miliarde euro, se arată într-o prezentare a proiectului, făcută publică de Ministerul Transporturilor.
„Valoarea de 2,73 miliarde euro reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia (pe o perioadă de 4 ani) şi pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic – Braşov (pe o perioadă de 26 de ani), sub condiţia ca această sumă să fie disponibilă azi”, se arată în prezentarea Ministerului Transporturilor, citată de mediafax.ro.
Astfel, în condiţiile în care autostrada va avea o lungime 53 de kilometri, costul total pentru construcţie, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii este cuprins între 51,5 milioane euro pe kilometru, în varianta fără credite, şi 159,5 milioane euro pe kilometru.
Pe autostradă va fi implementat un sistem de taxare „semi-închis”, care va avea bariere pe întregul carosabil la cele două capete, în zona Comarnic şi Râşnov, precum şi cabine de taxare la Sinaia – Buşteni şi Predeal. Tariful de concesiune va fi perceput după ce autostrada va fi operaţională.
„Tariful de concesiune ce va fi platit de un autoturism pentru intreaga lungime a autostrazii este preconizat a fi de 7 lei cu TVA inclus, supus indexării. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcţie de distanţa parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria 2 (vehicul a cărui înălţime deasupra primei osii frontale este mai mare de 130 cm) se va plăti în funcţie de numărul de osii cu care este prevăzut vehiculul, de exemplu un astfel de vehicul cu 2 osii plăteşte de două ori valoarea plătită de un autoturism şi până la de 3 ori pentru un astfel de vehicul cu 5 sau mai multe osii”, se arată în document.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: