AcasăAlegerile editorilorFranța - Croația. Cine va câștiga finala Cupei Mondiale?

Franța – Croația. Cine va câștiga finala Cupei Mondiale?

-

Franța – Croația. Cele două echipe europene vor disputa, duminică seară, la Moscova, cea de-a 21-a finală a Cupei Mondiale de fotbal.

Franța, una din marile favorite înaintea startului turneului, va încerca să cucerească al doilea titlu mondial din istorie în fața unei naționale a Croației care a reușit deja cel mai bun turneu final din istorie.

Ambele finaliste au arătat, în primul rând, siguranță la această Cupă Mondială. Atât francezii, cât și croații au linii de mijloc extraordinare, cu Paul Pogba și Ngolo Kante, respectiv Luka Modrici și Ivan Rakitici.

Va fi a treia finală între europeni de la ultimele patru Cupe Mondiale, iar Croația a devenit, în urma victoriei din prelungiri, 2-1 cu Anglia, cea de-a 13-a echipă care ajunge în finala Cupei Mondiale.

Franța – Croația. Amintiri din 1998

Două goluri (n.r. – singurele pe care le-a reușit în carieră la echipa națională) ale fundașului Lilian Thuram au decis, în urmă cu 20 de ani, la Paris, semifinala Cupei Mondiale 1998, dintre Franța și Croația.

”Cocoșii” au fost conduși cu 1-0 și în a doua repriză au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea fundașului Laurent Blanc, dar au reușit să îi bată pe croați cu 2-1 și, în cele din urmă, să câștige trofeul (3-0 cu Brazilia).

Franța – Croația s-a jucat și la Euro 2004, în faza grupelor. Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2. Ex-iugoslavii aveau să părăsească turneul încă din prima fază, în timp ce francezii au jucat un meci în plus, fiind înviși surprinzător de Grecia, care avea să meargă până la capăt în acel an.

Franța – Croația. Drumul până în finală

Franța a dominat Grupa C:

  • 2-1 cu Australia
  • 1-0 cu Peru
  • 0-0 cu Danemarca

În optimile de finală, francezii au eliminat Argentina, cu un spectaculos 4-3. Au învins apoi Uruguay, cu 2-0, iar în semifinale au răpus Belgia, cu 1-0.

Franța va fi evident echipa mai proaspătă în finală. ”Cocoșii” au o zi de odihnă în plus față de croați și nu au avut nevoie de prelungiri în nicio partidă.

Croația a câștigat toate meciurile în Grupa D:

  • 2-0 cu Nigeria
  • 3-0 cu Argentina
  • 2-1 cu Islanda

Croația a fost condusă în toate meciurile din faza knock-out și doar în meciul cu Anglia, din semifinale, nu au ajuns la loviturile de deparatajare. Croații au eliminat Danemarca în ”optimi” și Rusia în ”sferturi”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...