Rezultate Evaluare Națională 2018 Pantelimon. Absolvenții de clasa a VIII-a află astăzi ce note au obținut la examenele din cadrul Evaluării Naționale 2018.
După cum a anunțat Ministerul Educației Naționale, rezultatele de la Evaluarea Națională sunt publicate marți, 19 iunie, pe siteul edu.ro, până în ora 12.00.
Mai bine de 150.000 de elevi s-au înscris în acest an pentru a susține probele de la Evaluarea Națională.
Rezultate Evaluare Națională 2018 Pantelimon – Ghid util despre contestații
Elevii care sunt nemulțumiți de notele primite pot depune contestații numai azi, 19 iunie, în intervalul 14.00 – 19.00.
Nota pe care un elev o poate obține în urma contestației poate fi mai mare, dar și mai mică decât nota inițială. Cei care depun contestații trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin vor arăta că au înțeles acest lucru.
Rezultatele finale, de după contestații, se afișează pe 23 iunie, sâmbătă.
Rezultate Evaluare Națională 2018 Pantelimon – Iată care este procedura de rezolvare a contestațiilor:
1. În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după finalizarea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială.
2. Dacă se constată o diferență mai mare de 1,5 puncte, în minus sau în plus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestație, lucrarea este transmisă spre reevaluare altor doi profesori evaluatori.
3. Nota finală, obținută în urma reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată din cele 4 note, după eliminarea celor două note / valori extreme, ca medie aritmetică, cu zecimale, fără rotunjire, a celor două note / valori centrale.
4. Nota astfel obținută este definitivă, și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.
Rezultate Evaluare Națională 2018 Pantelimon – Subiectele de la română
Luni, 11 iunie, elevii din Ilfov au susținut prima probă de la Evaluarea Națională, cea la Limba și literatura română.
1. La primul subiect, ei au primit un fragment din textul „Inocenţii”, scris de Ioana Pârvulescu. Pornind de la text, ei au avut de redactat o compunere de minimum 150 de semne în care să demonstreze că textul aparține genului epic.
2. La al doilea subiect au primit un fragment din textul „Transilvania în goana trenului”, scris de Adina Brânciulescu și publicat în revista National Geographic Traveler. Elevii au avut de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare ce a avut loc într-o cetate.
Rezultate Evaluare Națională 2018 Pantelimon – Subiectele de la matematică
Evaluarea Națională a continuat miercuri, 13 iunie, cu proba la Matematică.
1. La primul subiect, candidații au avut de rezolvat exerciții cu mulțimi, exerciții de geometrie cu un trapez și cu un paralelipiped dreptunghi și exerciții de aritmetică.
2. La subiectul al doilea au primit exerciții de geometrie, de aritmetică și cu funcții.
3. La cel de-al treilea au avut de rezolvat probleme de geometrie cu un triunghi echilateral, cu un triunghi isoscel și cu o piramidă triunghiulară regulată.
Joi, în data de 14 iunie, elevii aparținând minorităților naționale au dat examen la limba maternă.
Rezultate Evaluare Națională 2018 Pantelimon – Calcularea mediei de admitere la liceu
Media de admitere la liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (care are o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din V-VIII (care are o pondere de 20%).
În funcție de medie și de opțiunile alese, elevii sunt repartizați computerizat la liceu.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: