AcasăAlegerile editorilorSimona Halep, calificată fără luptă în sferturile de finală la Roma

Simona Halep, calificată fără luptă în sferturile de finală la Roma

-

Simona Halep a făcut un pas mare spre apărarea primului loc în ierarhia tenisului mondial, după ce americanca Madison Keys s-a retras înaintea confruntării cu românca din optimile de finală ale Internaționalelor Italiei, din cauza unei accidentări la una dintre coaste.

Simona Halep, finalistă la Roma anul trecut, avea nevoie să ajungă în sferturile de finală la Roma și să aibă o evoluție mai bună decât numărul 2 mondial, Caroline Wozniacki, pentru a-și păstra poziția de lider WTA. Prima condiție a fost îndeplinită.

”Îmi pare foarte rău că trebuie să mă retrag”, a spus Madison Keys, cap de serie 13 la Roma, adăugând: ”Am simțit dureri la coastă ieri, iar astăzi, când am încercat să mă încălzesc, durerea era încă acolo”.

Simona Halep (26 de ani) va avea parte de mai multă odihnă decât adversara ei din sferturile de finală, care va fi decisă astăzi, dintre americanca Sloane Stephens, campioana de la US Open 2017 (cap de serie 9), și Caroline Garcia (Franța, 7).

În sferturile de finală la Roma s-au calificat și ucraneanca Elina Svitolina, cap de serie 4, care a revenit după un prim set dezastruos (0-6) cu rusoaica Daria Kasatkina, și s-a impus în următoarele două, la 3, respectiv la 2, dar și letona Jelena Ostapenko (4), care a depășit, la rândul ei, un handicap de un set în meciul cu britanica Johanna Konta, scor 2-6, 6-3, 6-4.

Ostapenko, campioana de la Roland Garros, de anul trecut, când a învins-o suprinzător pe Simona Halep, va juca pentru un loc în semifinale la Foro Italico (n.r. – unde ar putea întâlni-o din nou pe româncă) împotriva învingătoarei dintre australianca născută la Moscova Daria Gavrilova și rusoaica Maria Șarapova.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...