AcasăCulturaPremiul Nobel pentru Literatură nu se mai acordă din cauza unui scandal...

Premiul Nobel pentru Literatură nu se mai acordă din cauza unui scandal sexual uriaș

-

Premiul Nobel pentru Literatură nu se mai acordă în acest an. Este decizia academiei suedeze, ca urmare a unui scandal sexual care a făcut înconjurul lumii.

Anul trecut, în noiembrie, cotidianul suedez Dagens Nyheter a publicat mărturiile a 18 femei care au afirmat că au fost hărțuite sexual de Jean-Claude Arnault, căsătorit cu Katarina Fristenson, academician și membru în juriul care decide cine primește premiul Nobel pentru Literatură.

Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 – 2017, potrivit Dagens Nyheter. Jurnaliștii suedezi au a scris că mai multe membre, inclusiv soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei suedeze, ar fi fost abuzate sexual de personajul aflat în centrul scandalului.

Șapte dintre cei 18 membri ai Academiei Suedeze, inclusiv Fristenson, și-au anunțat demisia. Inclusiv secretarul permanent Sara Danius a anunțat că renunță la funcție, deși statutul actual al forului nu permite demisia membrilor, care sunt aleși pe viață. Însă aceștia pot lăsa fotoliile goale.

Acum, după aceste plecări, regele Carl Gustaf trebuie să modifice regulile și este pregătit să o facă, potrivit Le Monde.

Instituţia s-a adresat biroului de avocatură Hammarskiöld & Co pentru a investiga învinuirile de hărţuire sexuală, potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni: „Investigaţia a dezvăluit comportament inacceptabil într-o formă nedorită intim care a avut loc într-adevăr, însă vestea nu a fost transmisă în Academie. Academia nu a ştiut nimic în legătură cu ceea ce ar putea fi descris ca abuz sexual”.

„Reputaţia Premiului Nobel pentru Literatură a avut mult de suferit în urma scandalului din jurul Academiei”, mai informa comunicatul.

De la înfiinţarea premiului Nobel pentru literatură, în 1901, Academia suedeză a ales să nu îl acorde de şapte ori: în 1914, 1918, 1935, 1940 şi între anii 1941-1943. În şase din cele şapte dăţi, premiul a fost amânat cu un an, după ce comitetul Nobel a stabilit că nominalizările nu întruneau criteriile menţionate în testamentul lui Alfred Nobel.

FOTO: fill/Pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...