AcasăAlegerile editorilorProcesul lui Dragnea mai primește un termen. Ce au cerut avocații

Procesul lui Dragnea mai primește un termen. Ce au cerut avocații

-

Procesul lui Liviu Dragnea, în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman va mai avea un termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Până pe 15 mai, când este noul termen, DNA trebuie să verifice dacă în acest dosar au existat cooperări între procurorii anticorupție și SRI şi să informeze curtea în ce a constat colaborarea. Este vorba despre protocolul desecretizat luna trecută și care a fost semnat în 2009 între Ministerul Public și SRI.

Cererile au fost depuse de avocatul Bombonicăi Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, și de cel al fostului director de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Avocații acestora au invocat inclusiv decizii recente de admitere a unor astfel de cereri pronunțate în alte dosare ale ICCJ: dosarul Gala Bute și două dintre dosarele în care este implicată Alina Bica, fostă șefă a DIICOT.

Liviu Dragnea a fost audiat aproximativ trei ore pe 21 martie și a susținut că este nevinovat și că împotriva sa nu există probe în acest proces, ci doar „bârfe spuse la șpriț”.

Atunci, judecătorii au stabilit pentru 25 aprilie ultimul termen al procesului în care președintele PSD este judecat alături de fosta sa soție, Bombonica Prodana și de foști angajați ai DGASPC Teleorman.

Procurorii DNA susțin că în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

„În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susțin procurorii DNA.

La termenul de pe 15 februarie, trei inculpați și-au recunoscut vinovăția în acest dosar. La termenul din 21 martie, Bombonica Prodana, fosta soție a liderului PSD, a transmis prin avocatul său un document prin care anunță instanța de judecată că a plătit prejudiciul în acest dosar, de peste 108.000 de lei, și a cerut în acest fel încetarea procesului în ceea ce o privește.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...