AcasăSocialJustițiePrima reacție. Ce spune Kovesi despre protocolul DNA-SRI

Prima reacție. Ce spune Kovesi despre protocolul DNA-SRI

-

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat la Europa FM că protocolul cu SRI nu a fost unul de colaborare, ci de cooperare instituțională.

„Părțile cooperează potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege. Protocolul nu a adăugat nimic la lege. Nu există noțiunea de echipă mixtă nicăieri în acest protocol, ci echipă comună. Dacă vorbim de o echipă mixtă, înseamnă că atunci când un procuror și un ofițer SRI fac o echipă mixtă, ei pot să facă aceleași operațiuni. În realitate, aceste echipe comune erau doar pentru desfășurarea de anumite activități”, a spus Kovesi.

Procurorul DNA a mai spus că „ofițerii SRI nu administrau probe, nu audiau martori, nu făceau nici un fel de activități în cadrul dosarului penal, ci doar activități tehnice, prevăzute de lege”.

„Atunci când procurorul solicita efectuarea unui filaj, pentru a prinde în flagrant o persoană, se întocmea această echipă comună. Asta însemna că procurorul și ofițerul se întâlneau și exista un dialog: s-a întâlnit persoana care e filată cu denunțătorul? s-au dat banii? procurorul poate sau nu să intervină?… Sigur că trebuia să existe un dialog.

Or, această activitate nu putea s-o facă procurorul singur. Atunci, acest protocol a stabilit limitele și competențele pe care le avea fiecare membru. Nu există noțiunea de echipă mixtă în acest protocol, și nu este o colaborare, ci o cooperare”, a mai spus șefa DNA, la Europa FM.

Daniel Morar: „Eu nu agreez un asemenea protocol!” 

Protocolul de colaborare încheiat în anul 2009 între Serviciul Român de Informații și Parchetul General a fost făcut public săptămâna trecută.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că în şedinţa de miercuri va examina răspunsurile primite de la instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele încheiate cu structurile de informaţii.

Daniel Morar, judecător constituțional și fost sef al DNA, susține că în perioada în care a condus Direcția Anticorupție nu a fost aplicat protocolul de colaborare încheiat între Parchetul General și SRI.

„La începutul anului 2009, am primit, în calitate de procuror șef al DNA, spre conformare, sub forma unui document clasificat, protocolul de colaborare încheiat între PÎCCJ și SRI. Este vorba de documentul care a fost declasificat și care a apărut în spațiul public săptămâna trecută.

La acel moment, după studierea acestuia, am avut o discuție telefonică cu doamna procuror general, Laura Codruța Kovesi, ocazie cu care i-am spus că eu nu agreez un asemenea protocol în condițiile în care prin acesta se adaugă la Codul de procedură penală, iar unele dispoziții sunt chiar contrare legii.

Mi-a spus că aceasta este decizia luată și că protocolul trebuie respectat. I-am răspuns că nici procurorii DNA și nici eu nu vom respecta și nu vom aplica acest protocol”, afirmă Daniel Morar, într-un interviu acordat Sorinei Matei și publicat pe blogul acesteia.

Kovesi: Protocolul a fost aplicat și atunci când Morar a condus DNA

Însă procurorul șef al DNA de acum, Laura Codruța Kovesi, a declarat în această dimineață că protocolul de cooperate a DNA cu SRI s-a aplicat și atunci când Daniel Morar a condus DNA.

„Cu aprobarea domnului Morar, protocolul a fost multiplicat și toti procurorii din subordine au primit copii. Există dovezi scrise că acest protocol s-a aplicat, iar Daniel Morar, în calitate de procuror general, nu a denunțat niciodată acest protocol, ca fiind ilegal”, a declarat Kovesi, la Europa FM.

Procurorul șef al DNA a explicat că, atunci când a fost întocmit protocolul cu SRI, s-a constituit un grup de lucru, din care au făcut parte procurori din mai multe structuri.

„A fost, inițial, întocmit un proiect de protocol, s-au făcut observații și modificări pe marginea lui. Apoi, cu aprobarea lui Daniel Morar, acest protocol a fost multiplicat și mii de magistrați l-au aplicat ani de zile. Nimeni, nici Daniel Morar, nu a denunțat că ar fi fost ceva ilegal în acest protocol”, a mai spus șefa DNA.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...