AcasăAlegerile editorilorIndian Wells 2018. Tot ce trebuie să știi despre turneul la care...

Indian Wells 2018. Tot ce trebuie să știi despre turneul la care Simona Halep e prima favorită

-

Indian Wells 2018: S-a stabilit tabloul principal al primului turneu WTA Premier al anului. Simona Halep va juca direct în turul al doilea, în timp ce alte patru românce își vor încerca norocul în prima rundă.

La turneul din deșertul californian sunt prezente și alte trei foste ocupante ale poziției de lider WTA – bielorusa Victoria Azarenka, rusoaica Maria Șarapova și americanca Serena Williams -, niciuna dintre ele nefiind între cele 32 de capi de serie de la Indian Wells.

Irina Begu va fi prima dintre românce care va juca la Indian Wells 2018, la noapte, împotriva sârboaicei Aleksandra Krunici. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, la Roland Garros, în 2014, iar bucureșteanca s-a impus atunci sec, în două seturi succinte: 6-1, 6-1. Dacă va repeta izbânda, Irina Begu (36 WTA) va încrucișa racheta, în turul doi, cu a cincea favorită, Karolina Pliskova, din Cehia.

Simona Halep, calificată direct în runda a doua, la fel ca toți capii de serie, ar putea să o întâlnească pe sora geamănă a Karolinei, Kristyna Pliskova, în cazul în care aceasta reușește să o învingă pe chinezoaica Yingying Duan, jucătoare venită din calificări.

Constănțeanca va încerca să își apere primul loc în ierarhia mondială la Indian Wells. Românca nu are prea multe puncte de apărat, după ce, anul trecut, a pierdut aici în turul al treilea, fiind trimisă acasă de Kristina Mladenovici, din Franța.

Pentru a avea o șansă la preluarea șefiei clasamentului WTA, daneza Caroline Wozniacki va trebui să ajungă cel puțin până în finala întrecerii.

Indian Wells 2018: Duel românesc în primul tur

În jumătatea inferioară a tabloului principal sunt prezente trei românce.

Dacă Mihaela Buzărnescu va juca împotriva americancei Jennifer Brady, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea se vor confrunta pentru un loc în turul al doilea și pentru șansa de a o întâlni pe Venus Williams, cap de serie 8 la Indian Wells 2018.

La turneul californian dotat cu premii totale în valoare de peste 8,6 milioane de dolari va reveni, după un an și patru luni de pauză, și Serena Williams, poate cea mai puternică jucătoare din istorie.

Serena (36 de ani), care și-a luat un an sabatic pentru a deveni mamă, va juca în primul tur împotriva Zarinei Diyas, din Kazahstan, iar dacă ajunge în turul trei va da fie peste sora sa mai mare, Venus, fie peste una dintre cele două românce: Niculescu sau Cîrstea.

Sursa foto: Flickr

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...