BAC 2018 a început. Pentru prima dată în istoria examentului de Bacalaureat, probele de competențe se vor desfășura înaintea încheierii situației școlare a absolvenților. Sunt tot mai multe voci critice care spun că această situație este ilegală, însă Ministerul Educației neagă acest fapt.
„Evident că legal nu este ce se întâmplă, deși inițiativă nu este rea, numai că trebuia schmimbată legea și făcută astfel încât lucrurile să funcționeze. Nu sunt jurist, dar părea mea este că un copil care dă Bacalaureatul trebuie să fie absolvent de clasa a XII-a”, a declarat coordonatorul lotului olimpic național de matematică, prof. dr. Radu Gologan, pentru Ziare.com.
Profesorul Monica Anisie, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” a declarat pentru ziare.com că „aceste examene s-au desfășurat într-o mare brambureală”. Profesorul mai spune și că profesorii care îi examinau pe elevi trebuiau să fie, în același timp, și la clasă pentru a preda și la testările din cadrul Bacalaureatului.
Președinte Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că „probele din februarie sunt în afara legii” și nu doar profesorii trebuie să se prezinte, în paralel, la alte ore de clasă, ci și elevii examinați trebuie să meargă la cursuri. „Gândiți-vă, în aceeași zi, elevii trebuie să participe și la competențe și, totodată, să facă și orele de curs. Lucru este valabil și pentru cadrele didactice. Va fi un efort formidabil”, a declarat Marius Nistor, într-o intervenție la RFI.
BAC 2018. Calendarul examenelor scrise
Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.
Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.
BAC 2018. Sesiunea de toamnă
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură:
- 10 – 13 iulie: înscrierea candidaților
- 27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 20 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă
- 21 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
- 22 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
- 23 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă
- 24 și 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 29-30 august: evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30-31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională -proba C
- 1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor
- (orele 12:00 – 16:00)
- 2 – 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor
- 6 septembrie: afișarea rezultatelor finale.
FOTO: Pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: