AcasăFapt diversCele mai emoționante fotografii ale acestui an

Cele mai emoționante fotografii ale acestui an

-


Anul 2014 a fost un an foarte bun pentru fotografii din întreaga lume care au reușit să devină cunoscuți datorită unor instantanee deosebite.

În Siria, fotografii au descoperit copii de câțiva ani care purtau asupra lor puști, dar și oameni care încercau să se salveze din clădirile dărâmate.

Lumea întreagă a fost emoționată și de povestea celor două doamne care s-au căsătorit la vârsta de 72 de ani, după câteva zeci de ani de conviețuire, dar și de povestea adolescentei din Mongolia care dresează vulturi și este singura adolescentă care face acest lucru în lume, la numai 12 ani.

Fotografia cu tânărul care a absolvit facultatea și a mers în satul natal pentru a-și vedea părintele care a muncit din greu pentru a-l ține la școală singur a făcut înconjurul lumii și a provocat multe lacrimi în rândul internauților. La fel s-a întâmplat și cu fotografia în care un copil de doi ani își hrănește mama care nu are mâini.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...