Sanda Ladoși și partenerul ei, Ștefan Tache, au fost ridicați de DIICOT. Cei doi sunt acuzați că au fraudat statul cu un milion de euro.
Prejudiciul ar fi fost creat Fondului Național pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.
Potrivit unor surse din DIICOT, citate de Libertatea.ro, Sanda Ladoși și Ștefan Tache sunt suspectați de înșelăciune, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat.
Acuzații de înșelăciune și fals
DIICOT a anunțat astăzi, 28 noiembrie, că procurorii au efectuat un număr de 10 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune în formă continuată și spălare de bani în formă continuată.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2008 – 2014, doi suspecţi au inițiat și constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în dauna unor instituții de credit și spălare de bani, prin disimularea originii ilicite a sumelor de bani obținute din activitatea infracțională, grup la care au aderat și pe care l-au sprijinit și alte persoane”, se arată în comunicatul de presă transmis de DIICOT.
„Suspecţii, în calitate de asociaţi/administratori sau împuterniciţi în cadrul mai multor societăşi comerciale, au indus în eroare Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. I.F.N. cu ocazia încheierii și executării a două contracte de credit (acorduri cadrul de finanțare) și 6 acte adiționale prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (finanțarea activității de leasing financiar) și prin folosirea de mijloace frauduloase, producându-se o pagubă de 4.344.939,50 lei”, mai informează procurorii.
În cauză se efectuează cercetări faţă de un număr de 17 persoane. La sediul DIICOT, Structura Centrală, vor fi aduse în vederea audierii unui număr de 45 de persoane.
La acțiune au participat și polițiști de la structurile de combatere a criminalității organizate din Vâlcea, Călărași și Teleorman, precum și jandarmi.
Ce s-a întâmplat acum 4 ani cu soțul Sandei Ladoși
În urma cu patru ani, soțul Sandei Ladoși a fost reținut de procurorii DIICOT, suspectat că ar face parte dintr-o grupare care ar fi făcut o o evaziune fiscală de patru milioane de euro.
Atunci, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi poliţiştii au făcut 56 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Suceava, Călăraşi, Dâmboviţa şi Teleorman, la locuinţele membrilor unui grup infracţional care ar fi produs o evaziune fiscală de aproximativ patru milioane de euro prin neplata TVA, în urma unor circuite financiare fictive derulate prin 18 firme.
În urma percheziţiilor, la sediul DIICOT – Structura Centerală au fost duse la audieri 32 de persoane, procurorii emiţând ordonanţe de reţinere pentru şapte dintre acestea, printre care şi soţul Sandei Ladoşi, Ştefan Tache.
Soțul cântăreței a fost trimis în judecată în 2014.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: