Grupul bancar austriac Erste susține că avansul economic reușit de România în al treilea trimestru – 8,8%, cel mai mare din Uniunea Europeană – este bazat în principal pe agricultură.
Serviciile și consumul reprezinte alți factori importanți, în timp ce producția industrială a scăzut în septembrie, spune grupul austriac Erste.
Banca estimează o creștere ecnomică anuală de 6,5% în România, în timp ce consultanții economici contactați de Reuters au prezis o creștere de doar 5,8% în 2017. Creșterea contribuției sectorului agricol este cea care face diferența între estimările economiștilor și datele provizorii publicate de Institutul Național de Statistică.
”Performanța în agricultură a fost subestimată, dar se pare că a depășit și cele mai optimiste scenarii”, precizează banca Erste.
Agricultura a avut o cotă de 8 procente în Produsul Intern Brut nominal din al treilea trimestru al anului, dublu față de primele nouă luni ale acestui an. Comerțul și serviciile au contribuit la creșterea ecnomică între iulie și septembrie, după ce veniturile gospodăriilor au crescut datorită relaxării fiscale și creșterii salariilor.
Bloomberg susține că avansul economic al româniei este accelerat de creșterile salariale care au impulsionat consumul. Publicația a avertizat că principalul pericol la care se expune economia României este cel al inflației galopante, care ar putea frâna progresul.
”Ritmul de creștere este peste potențial, așa că discutăm de semne clare de supraîncălzire”, spune și Ionuț Dumitru, economist-șef la Raiffeisen Bank, citat de Nasdaq.
Potrivit experților, piața muncii din România nu dispune de personalul calificat pentru a susține o astfel de creștere pe temen lung. Avansul PIB-ului din acest an va face bugetul, deficitul de cont curent și datoria publică să arate mai bine, însă, de fapt, doar maschează aceste probleme, nu le și rezolva.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: