Carles Puigdemont, fostul președinte al regiunii spaniole Catalonia, care a fost înlăturat de la putere de guvernul de la Madrid, a plecat în Belgia, iar mulți au speculat că acesta a fugit la Bruxelles pentru a căuta azil politic. Puigdemont a declarat însă că nu a călătorit în Belgia în acest scop, relatează BBC.
Săptămâna trecută liderii catalani au declarat independența Cataloniei, iar guvernul spaniol a preluat controlul direct asupra regiunii separatiste și i-a înlăturat pe liderii care susțineau secesiunea.
Aflat în Belgia, Carles Puigdemont a declarat într-o conferință de presă că nu încearcă să scape de justiție, însă că dorește să vorbească liber.
În paralel, Curtea Constituțională spaniolă a suspendat declarația de independență făcută de liderul catalan vineri, 27 octombrie.
Guvernul central a invocat articolul 155 din Constituție și a suspendat temporar autonomia Cataloniei. Aproximativ 150 de lideri catalani vor fi înlocuiți în cadrul acestui proces. De asemenea, pe 21 decembrie vor fi organizate alegeri în regiune, iar Puigdemont a declarat că va respecta rezultatul alegerilor.
Liderul catalan nu a explicat cât de mult timp intenționează să stea în Belgia, însă a spus că se va întoarce în țară în momentul în care va primi „garanții” din partea guvernului spaniol. El a mai declarat că decizia procuraturii de a-l acuza pe el și pe membrii cabinetului său de infracțiuni care ar însemna 30 de ani de închisoare demonstrează agresiunea autorităților spaniole.
Cinci dintre miniștrii cabinetului Puigdemont l-au însoțit pe acesta în Belgia, inclusiv ministrul agriculturii, al muncii, al sănătății și ministrul de interne.
Actuala criză din Catalonia a început la scurt timp după ce autoritățile locale au organizat un referendum pentru independența regiunii. La urne s-au prezentat 43% dintre cetățenii cu drept de vot, iar 90% dintre aceștia au votat în favoarea independenței. Curtea Constituțională spaniolă a decis însă că referendumul a fost organizat ilegal, iar autoritățile spaniole nu l-au recunoscut.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: