AcasăAlegerile editorilorStudiu. Sarea de mare din întreaga lume este contaminată cu plastic

Studiu. Sarea de mare din întreaga lume este contaminată cu plastic

-

Noi studii realizate au ajuns la concluzia că sarea de mare din Statele Unite, Europa și China este contaminată cu microfibre de plastic, ceea ce arată că poluarea cu mase plastice este omniprezentă în mediul înconjurător, potrivit The Guardian.

Aceste concluzii ale cercetătorilor vin după o serie de teste care au arătat că miliarde de oameni beau apă contaminată cu particule de plastic, având în vedere că 83% dintre mostrele de apă studiate erau poluate.

Majoritatea particulelor provin de la sticle de plastic de unică folosință pentru apa îmbuteliată. Până la 12,7 milioane de tone de material plastic intră în oceanele lumii în fiecare an, cantitate echivalentă cu aruncarea unui camion de gunoi pe minut în oceanele lumii, arată Organizația Națiunilor Unite.

Cercetătoarea Sherri Mason, profesoară la Universitatea de stat din New York, care a condus studiul, arată că 12 feluri diferite de sare au fost cercetate, inclusiv sări de mare, aduse în magazinele din SUA din diferite coluțuri ale lumii.

Studiu ar fi ajuns la concluzia că americanii ar fi ingerat până la 660 de particule de plastic în fiecare an, dacă ar fi urmat sfatul medicului și ar fi mâncat 2,3 grame de sare pe zi.

Sarea de mare este o sare obținută prin evaporarea apei de mare, fiind utilizată în bucătărie și în produsele cosmetice. Gurmanzii de multe ori cred că sarea de mare ar avea un gust și o textură mai bună și decât cea de masă obișnuită, deși nu se poate face întotdeauna diferența atunci când este dizolvată.

Potrivit unui studiu, citat de Digi24.ro, în Europa, Marea Neagră este cea mai poluată. „Poluarea a devenit generalizată şi se vorbeşte că e un punct între oceanele Pacific şi Indian unde se construieşte un nou continent din plastic, iar dacă vreţi un studiu din mai privnd calitatea apei Mării Negre arată că e cea mai poluată a Europei, unde poluarea cu plastic este de două ori superioară altor zone”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Duțu, presedintele Universității Ecologice din București, pentru Digi24.

FOTO: JJ Harrison/Wikimedia commons

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...