Care sunt cele mai periculoase țări din lume

Ministerul de Externe al Marii Britanii a publicat o listă a celor mai periculoase țări pentru cetățenii săi. Iată cele 16 destinații de mare risc, în ordine alfabetică:

Afghanistan

Hotelurile din această țară sunt mereu o țintă pentru teroriști, care și-au perfecționat atât de bine atacurile încât riscul la care se expune un cetățean străin de a fi răpit sau ucis este foarte mare. Șoselele țării, în special cele din afara capitalei Kabul, sunt foarte periculoase, scrie The Guardian.

Burkina Faso

În această țară africană există o mare amenințare teroristă. Grupările paramilitare atacă hoteluri, cafenele și restaurante fără discriminare, iar cetățenii străini sunt principalii vizați.

Burundi

O țară foarte instabilă din punct de vedere pulitic. În ultimii ani au existat numeroase incidente violente, printre care și o serie de asasinate politice și militare. Jafurile armate și ciocnirile între armată și forțele opoziției sunt la ordinea zilei.

 

Ciad

Cetățenii străini care se aventurează în această țară africană se expun amenințărilor teroriste, în special în urma intervenției franceze în Mali, dar și datorită faptului că armata din Ciad luptă împotriva teroriștilor Boko Haram.

Coreea de Nord

Tensiunile ridicate din Peninsula Coreeană ar putea duce la creșterea instabilității din regiune, iar situația din Coreea de Nord s-ar putea schimba brusc, fără vreun avertisment. Cetățenii străini se expun unui mare risc în această țară.

 

Irak

Teroriștii Daesh controlează mai multe regiuni din această țară, în ciuda eforturilor forțelor coaliției occidentale de a le elibera. Teroriștii apelează la dispozitive explozive, iar riscul de a fi răpit este mare pentru cetățenii străini.

Libia

Încă se duc lupte crâncene în multe părți ale țării, iar atacurile teroriste sunt o amenințare constantă.

Mali

Nordul țării este foarte periculos, iar locurile vizitate de turiști sunt principalele ținte ale teroriștilor care activează în regiune.

Mauritania

Dacă ajungeți în această țară, fiți vigilenți în locurile publice, evitați zonele frecventate de străini și urmăriți presa locală. Atacurile teroriste sunt foarte probabile.

Niger

Risc ridicat de atacuri teroriste și răpiri. Cum armata Nigerului se luptă cu teroriștii Boko Haram, străinii care vizitează această țară sunt vizați de grupările paramilitare.

 

Republica Centrafircană

Patrule armate au blocat numeroase drumuri din această țară. Sunt numeroase informații despre violențe, crime și furturi. Din ianuarie 2015, mai mulți oficiali străini, chiar și reprezentanți ai ONU, au fost răpiți în această țară.

Republica Democratică Congo

Situația internă rămâne instabilă. Prezența continuă a grupărilor armate, dar și un influx de refugiați din țările vecine au dus la o deteriorare a situației politice, dar și la șubrezirea securității din zonă.

Somalia

Teoriștii vizează în special străinii în această țară. Există riscul unor atacuri teroriste atât pe uscat, cât și pe mare, în special în Golful Aden și Oceanul Indian, unde pirateria rămâne încă o amenințare importantă.

Sudanul de Sud

Cu toate că în capitala Juba situația este calmă de peste un an de zile, în restul țării încă se duc lupte aprige. Ministerul de Externe britanic își sfătuiește cetățenii să nu viziteze țara și să o părăsească dacă nu există un motiv întemeiat de a rămâne.

Siria

Situația este instabilă și periculoasă. Se duc lupte crâncene în toată țara, inclusiv în Damasc și în suburbiile capitalei. Războiul civil este departe de a se încheia, iar multe zone din țară sunt sub controlul teroriștilor Daesh.

Yemen

Yemen rămâne o țară instabilă, cu multe zone foarte periculoase, unde milițiile locale, cetățeni înarmați și grupări teroriste pot ataca oricând cetățenii străini.

Pe lângă aceste țări, Foreign Office sfătuiește cetățenii străini să evite, pe cât se poate, vizitarea anumitor regiuni din alte 40 de țări, printre care Algeria, Eritreea, Haiti, Nigeria, Pakistan, Congo, Arabia Saudită, Sudan sau Uganda.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.