Avioanele fără pilot sunt aproape. Ați zbura cu un astfel de aparat?

FOTO: Korneel Luth/Pixabay
FOTO: Korneel Luth/Pixabay

Eliminarea piloților de avion ar putea duce la economii de miliarde de euro făcute de companiile aeriene, însă puțini ar cumpăra bilet în aceste condiții.

Industria aeronautică ar putea economisi 30 de miliarde de euro în fiecare an dacă va trece la avioanele fără pilot, potrivit unui raport realizat de UBS și citat de CNN. Același document arată că doar 17 la sută dintre călători sunt dispuși să se urce într-un avion fără pilot.

Potrivit studiului, tehnologia care îi va face pe piloții de avion redundanți ar putea fi disponibilă începând cu anul 2025, când aeronavele vor putea fi controlate de la sol. Automatizarea completă a zborurilor ar putea deveni realitate până în 2030.

Zborurile comerciale aterizează deja cu ajutorul computerelor de la bord, iar piloții controloează aeronoava doar câteva minute în timpul fiecărui zbor. Chiar și așa, piloții monitorizează constant sistemele de navigație, ajustează parametrii de zbor și țin mereu legătura cu turnurile de control.

Studiul UBS susține că avioanele fără pilot vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani. Avioanele de marfă vor fi primele care vor beneficia de aceste noi tehnologii, iar cele de linie vor fi ultimele.

Companiile aeriene ar economisi sume importante de bani dacă vor renunța la piloți, care au nevoie de instruiri periodice și ale căror salarii sunt importante.

O analiză publicată de Boeing arată că până în 2036 vor intra în serviciu încă 41.000 de aparate de zbor de linie. Acest lucru înseamnă că vor fi necesari și 637.000 de piloți. Traficul aerian din Orientul Mijlociu și China este într-o dezvoltare rapidă, iar salariile sunt foarte atractive pentru piloți. Companiile aeriene din întreaga lume încearcă să țină pasul cu creșterele salariale.

Dacă se va ajunge la avioanele fără piloți, prețul biletelor va scădea, spun specialiștii. Va trebui modificată, însă, și legea actuală care include ”regula celor patru ochi” în cockpit. Doi piloți trebuie să fie prezenți mereu în cockpit, iar dacă unul dintre ei trebuie să ia o pauză, un alt membru al echipajului este obligat să îl înlocuiască.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.