AcasăAlegerile editorilorCum ai putea să plătești doar 50% din RCA

Cum ai putea să plătești doar 50% din RCA

-

Legea RCA ar putea fi modificată astfel încât să se ofere o reducere de 50% șoferilor care nu fac accidente și o creștere de până la 180% celor care au făcut numeroase probleme în trafic.

Potrivit vicepreședintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu, clienții cu risc ridicat vor fi orientați către Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR)  în momentul în care primesc trei oferte peste tariful de referință.

„Atunci BAAR, într-un termen prestabilit de normă, va oferta aceşti clienţi şi îi va repartiza către asigurători în funcţie de cota de piaţă pe care o au aceştia la o dată de referinţă. Se protejează inclusiv clienţii cu risc ridicat. Nu putem lăsa preţurile să crească în mod necontrolat.

Clienţii cu risc ridicat vor fi cei care au făcut cele mai multe accidente, frecvenţa daunei este foarte ridicată, care în mod evident nu respectă regulile în trafic. Un proiect al nostru pe termen mediu şi lung este de a interconecta bazele de date ale pieţei asigurărilor cu cea a poliţiei şi a merge pe individualizarea riscului”, a declarat Constantinescu.

ASF a organizat luni cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieţei asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

„Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluţii pentru reaşezarea pieţei asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel şi sancţionate de Legea Concurenţei. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabileşte se numără tariful de referinţă, o instituţie cu noi roluri şi responsabilităţi – BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat şi decontarea directă”, se arată într-un comunicat de presă al ASF.

FOTO: Pexels/Pixabay

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...