AcasăAlegerile editorilorPovestea primei furgonete Dacia, mașina pe care puțini au văzut-o

Povestea primei furgonete Dacia, mașina pe care puțini au văzut-o

-

În 1975, Automobile Dacia scoate pe porțile uzinei modelul D6. N-a fost un succes și s-a produs până în 1978. În total, au fost 642 de modele ale mașinii, care era o replică a modelului francez Renault Estafette.

Dacia D6 este prima autoutilitară fabricată vreodată de Automobile Dacia. Pentru realizarea acestei mașini a fost nevoie de o colaborare strânsă cu francezii de la Renault, care i-au ajutat pe cei de la Dacia atât cu tehnica pentru construcția cutiei de viteze, cât și cu școlarizarea angajaților, timp de aproximativ două luni.

Celelalte componente, precum motorul și anexele, fără pompa de apă și carcasa filtrului de aer, sunt cele de pe Dacia 1300. De asemenea, tot în România erau făcute și geamurile, plafonierele, tapițeria, anvelopele sau sistemul de frânare.

Mașina era destinată pentru transportul de marfă, iar principalul client pentru aceste Dacii D6 a fost Poșta Română. De altfel, această mașină a fost exclusiv vândută instituțiilor de stat.

Una dintre cele mai populare autoutilitare din România a fost TV-ul, nume care reprezenta inițialele lui Tudor Vladimirescu.

Întreprinderea care a produs-o s-a numit mai întâi Uzina Tudor Vladimirescu București, apoi Autobuzul, iar după după 1990 a primit numele de ROCAR.

TV-35 FOTO: Promotor.ro
              TV-35                                                                                                                                                                                FOTO: Promotor.ro

Aici s-au produs în vremea comunismului, începând cu 1957, trolee, microbuze, ambulanțe și camioane mici.

În 1958 se produc la uzinele Tudor Vladimirescu primele autovehicule „destinate transportului de pasageri și mărfuri de mic tonaj”, TV-4 și TV-5. Acestea erau echipate cu motoare IMS de 50 de cai putere și viteză maximă de 80 de kilometri pe oră.

Din 1964, noile modele sunt echipate cu motoare de 70 de cai putere și pot ajunge la o viteză maximă de 100 de kilometri pe oră.

S-au produs până la începutul anilor 1980. De asemenea, aceste autoutilitare au fost exportate în unele țări sub denumirea TV Tudor. S-au produs și în Portugalia, sub denumirea Tagus, dar și în Italia, sub denumirea de TV Ciemme.

FOTO Dacia D6: Adrian/Daciaclub.ro/Wikimedia Commons

Vă recomandăm și reportajul:

AICI vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...