AcasăSocialCărțile de identitate ar putea fi schimbate. Cardul de sănătate dispare

Cărțile de identitate ar putea fi schimbate. Cardul de sănătate dispare

-

Ministerul de Interne a pus în dezbatere un proiect de lege prin care se dorește schimbarea actualelor cărți de identitate. Noul act de identate ar putea fi un card electronic și va putea fi folosit și la autentificarea online sau la utlizarea semnăturii electronice.

De asemenea, potrivit proiectului MAI, la solicitarea părinților, vor fi emise și pentru minorii cu vârste de până la 14 ani. Se mai prevede și posbilitatea ca titularul să opteze, în urma unui refuz cateogoric, din motive religioase sau de conștiință, pentru o carte de identitate simplă, fără cip electronic.

Noile cărți de identitate ar putea fi valabile 2 ani pentru copiii până 14 ani, 4 ani pentru cei care au între 14 și 18 ani și 10 ani pentru cei care au peste 18 ani.

În format electronic vor fi stocate: numele și prenumele, sexul, cetățenia, data și locul nașterii, imaginea facială, C.N.P.-ul și adresa de domiciliu, prenumele părinților, certificate, dar și datele biometrice, precum imaginea facială și, după caz, imaginile papilare a două degete.

De asemenea, pe noua carte de identitate ar urma să fie stocate și informații care acum apar pe cardurile de sănătate. Acestea ar putea dispărea.

Reprezentanții MAI spun că s-au inspirat pentru acest proiect de la state europene care au deja un astfel de sistem sau sunt în curs să implementeze unul asemănător. Sunt enumerate: Belgia, Croația, Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Portugalia, Cehia, Spania și Suedia.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

I-am întrebat pe ChatGPT, Claude și Gemini ce majoritate e cel...

0
La începutul săptămânii, PSD a decis să îi retragă sprijinul premierului liberal Ilie Bolojan, cerându-i să plece din fruntea Guvernului. În caz contrar, social-democrații...

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...