Joburi în Olanda, Suedia și pe vase croazieră. Salariu până la 3.500 de euro

O firmă de recrutare caută în România personal pentru producție și ambalare, cu sau fără experiență, pentru o fabrică de procesare a cărnii.

Printre altele, se cere „condiție fizică bună, adaptabilitate la temperaturi joase, rapiditate, seriozitate, responsabilitate”.

Locul de muncă presupune „manipulare și împachetarea cărnii și produselor din carne, cântărirea și etichetarea produselor finite, așezarea cutiilor pe paleți și pregătirea lor pentru expediție, încărcarea și descărcarea produselor din camioane, asigurarea curățeniei”.

Se oferă un contract de muncă full-time, plata săptămânală, cazare în case complet utilate și transport la locul de muncă.

Mai multe detalii despre aceste locuri de muncă găsiți – LA ACEST LINK.

O altă firmă de recrutare este în căutare de personal pentru un vas de croazieră. Este vorba despre personal hotelier (ospătari, cameriste, barmani, recepționeri, bucătari, nightwatch, coafeză sau maseuri). Potrivit anunțului, salariul este între 900 de euro și 3.500 de euro.

Mai multe detalii despre aceste locuri de muncă pe vase de croazieră găsiți – LA ACEST LINK.

Cele mai mari lanțuri farmaceutice suedeze caută angajați în România. Se cere ca farmaciștii să poată lucra în Suedia minim 3 ani, de preferat pentru o perioadă nedeterminată.

În anunț se mai precizează că salariul minim este echivalentul a 2.200 de euro net, iar costurile lunare medii pentru o persoană, în care intră cazarea, utilitățile, transport și hrană, sunt de aproximativ 1.000 – 1.200 de euro.

Programul este de 44 ore pe săptămână și se lucrează în ture inclusiv în weekend, o dată la două săptămâni, în funcție de farmacie.

Angajatorul oferă și cursuri gratuite pentru învățarea limbii suedeze. Se oferă transportul gratuit din România până în Suedia și transportul la cursul intensiv de limba suedeză. De asemenea, există și un suport financiar de relocare.

Mai multe detalii despre aceste locuri de muncă pe vase de croazieră găsiți – LA ACEST LINK.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.