AcasăAlegerile editorilorIdei de afaceri. Plantația cu profituri mari și parfumate

Idei de afaceri. Plantația cu profituri mari și parfumate

-

Ceaiul de mușețel este unul dintre cele mai populare la noi. Această floare este culeasă vara, de cele mai multe ori de pe câmp. Însă, poate puțini știu că poate fi și o sursă de venit și poate fi trecută cu încredere pe lista de idei de afaceri.

Mușețelul se poate vinde companiilor din industria farmaceutică și cea cosmetică. De asemenea, investiția într-o plantație de mușețel este de aproximativ 1.000 de euro, potrivit agrointel.ro.

Ce trebuie să știți dacă aveți pe lista de idei de afaceri și o plantație de mușețel este că această plantă preferă solurile permeabile, luto-nisipoase, bogate în materie organică naturală. Trebuie lucrate foarte bine și să aibă expunere mare la soare. Însă, important este că mușețelul nu este o plantă foarte pretențioasă.

Se recomandă înființarea unei plantații de mușețel pe pământ pe care au crescut cereale păioase. Nu e indicat să plantați pe soluri pe care au fost plantații de porumb, floarea soarelui, pentru că acestea absorb o mare parte ale calităților nutritive ale solului.

Foarte căutate pe piață sunt florile de mușețel crescute eco. Pe terenul pe care urmează să înființați plantația puneți aproximativ 20 de tone de gunoi de grajd fermentat încorporat în sol prin arătură, la o adâncime de aproximativ 20 de centimetri.

Între rândurile semănate trebuie să fie o distanță de aproximativ 0,25 centimetri, iar adâncimea trebuie să fie de 0,5 centimetri.

Idei de afaceri. Ce profituri se fac dintr-o plantație de mușețel

Un kilogram de semințe de mușețel costă aproximativ 400 de euro. La un hectar intră în jur de 2 kilograme. Prin urmare, dacă faci o plantație pe 2 hectare, plus costurile de pregătire ale terenului, te duci undeva la aproximativ 1.000 de euro.

Mușețelul înflorește începând cu luna mai, iar recoltările se fac la 2-3 zile. Potrivit agrointel.ro, la un hectar cultivat cu mușețel se pot obține 2.000-3.000 kilograme inflorescențe proaspete sau 800 – 1.000 kilograme inflorescențe uscate.

La o producție minimă de 800 kilograme inflorescențe uscate, cu un preț de valorificare de minim 50 lei pe kilogramul, poți scoate de pe un hectar, un venit de 9.000 euro.

Produsele pe bază de mușețel, la recomandarea medicului, pot fi bune sedative antispasmatice, stimulent în cistite, în tratamentul enterocolitelor, gastritelor, dismenoreelor, diareei, colicilor intestinale, infecțiilor renale, în boli ale ficatului, în unele stări alergice, în astmul bronșic al copiilor. De asemenea, tot la recomandarea medicului, în unele situații pot calma iritațiile ochilor.

FOTO: Awaya Legends/Flickr 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...