AcasăAlegerile editorilorMersul trenurilor surpriză. CFR reduce și cu o oră durata călătoriei pe...

Mersul trenurilor surpriză. CFR reduce și cu o oră durata călătoriei pe unele rute

-

Mersul trenurilor se schimbă începând cu 11 decembrie și, potrivit reprezentanților CFR, va veni cu diminuări substanțiale ale duratei de călătorie pe câteva distanțe lungi, care fac legătura cu Bucureștiul.

Vor fi suprize plăcute în Mersul trenurilor pentru cie care călătoresc între București și Cluj, Iași și Suceava, potrivi președintelui Autorității de Reformă Feroviară (ARF), Robert Dobre. Acest organism are rolul de a eficientiza rețeaua de transport pe calea ferată.

Potrivit jurnaliștilor de la Hotenews, la Mersul trenurilor care se schimbă de pe 11 decembrie, pentru prima dată, alături de CFR Călători și CFR Infrastructură a lucrat specialiștii ARF.

„În acest context, pot să vin cu trei elemente de noutate pe trei destinații intens solicitate: București – Cluj, București – Suceava și București – Iași. Timpii de parcurs au fost diminuați prin mici lucrări la calea ferată care au eliminat restricții de viteză, dar și prin reducerea timpilor de staționare din stații și prin eliminarea unor opriri care nu erau opriri comerciale”, a declarat Robert Dobre, într-un interviu acordat HotNews.ro.

Potrivi șefului AFR, pe ruta București – Cluj un tren expres de noapte și-a redus timpul cu o oră și jumătate, întreaga distanță fiind parcursă în 9 ore și 20 de minute. De asemenea, în Mersul trenurilor viitor, din Capitală la Suceava se va ajunge în 5 ore și 40 de minute, față de șase ore și 40 de minute, cât se făcea până acum. În Mersul trenurilor care se schimbă pe 11 decembrie, trenul care face legătura dintre Suceava și București va mai opri doar în Bacău, Focșani, Buzău și Ploiești.

Dobre a mai spus în interviul HotNews.ro și că după finalizarea lucrările la podurile de peste Dunăre de la București la Constanța se va în o oră și 45 de minute.

Directorul CFR Călători declara la începutul acestui an că ar urma să fie achiziționate mai multe trenuri. Ar fi nevoie de 120 de rame electrice și 120 de automotoare, însă banii ar ajunge doar pentru cel mult 104 trenuri electrice și automotoare tip Săgeată Albastră.

Primele trenuri cumpărate de CFR Călători ar urma să circule din București spre Craiova, Constanța și Brașov, precum și pe tronsoanele din vestul țării care au fost modernizate.

FOTO: Phil Richards/Flickr (creative commons)

Vă invităm să faceți parte din comunitatea noastră de cititori

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...