Studenții cu drept de vot vor putea călători gratuit cu trenul în preajma alegerilor

Studenții și elevii cu drept de vot vor putea călători gratuit pe calea feratîă din localitățile în care studiază către cele în care își au domiciliul și retur, în perioada 8-12 decembrie.

Potrivit unei Ordonanțe de Urgență care a fost adoptată marți de Guvern, elevii și studenții cu drept de vot vor avea grauitate la transportul cu trenul în zilele din apropierea alegerilor parlamentare din 11 decembrie.

Măsura a fost propusă de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și a fost aprobată de Guvern.

Astfel, tinerii români aflați care sunt la studii vor beneficia de o călătorie pe calea ferată, dus-întors, din localitatea în care studiază la localitatea de domiciliu, cu tren regio şi interregio, clasa a II-a, în perioada 8-12 decembrie 2016.

Biletul de călătorie se eliberează la casele de bilete ale staţiilor de cale ferată şi agenţiilor de voiaj, pe baza actului de identitate şi a carnetului de elev/student. Este obligatorie procurarea biletului dus-întors, iar pe acesta se va menţiona numele şi prenumele beneficiarului, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, calitatea elev/student.

Călătoria de întoarcere trebuie să aibă loc în zilele de 11 sau 12 decembrie.

În învățământul românesc, fie el de stat sau privat, sunt înregistrați peste o jumătate de studenți și masteranzi.

Pentru alte știri despre alegerile parlamentare din 11 decembrie, intrați aici.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: