Luptătorul român Ștefan Gheorghiță a primit medalia de bronz pentru evoluția sa de la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008.
În cadrul concursului din urmă cu opt ani, Gheorghiță se clasase pe locul 5 la lupte libere, categoria 74 de kilograme, însă acum va primi medalia de bronz, după ce uzbekul Soslan Tigiev a fost descalificat, fiind găsit dopat la reanalizarea probelor.
Tigiev a fost depistat pozitiv cu turinabol la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, el fiind descoperit dopat și la Jocurile Olimpice de la Londra, patru ani mai târziu, unde a cucerit tot medalia de bronz. Uzbekul a pierdut ambele distincții.
Astfel, Ștefan Gheorghiță a fost urcat pe podiumul de la Beijing, urmând să îi fie trimisă medalia de bronz.
„A 34-a medalie olimpica din istorie pentru Romania la lupte! Stefan Gheorghita este medaliat cu bronz la JO de la Beijing, editia 2008. Vestea buna a venit astazi de la UWW, care a anuntat mai multe modificari ale clasamentelor din cauza unor sportivi gasiti dopati. Este un rezultat mare pentru un sportiv exceptional. Felicitari, Stefan Gheorghita. Hai Romania”, a scris intr-un mesaj președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu.
Așa arată clasamentul final al JO 2008 la lupte libere 74 de kilograme: Buvaya Saytiev (Rusia, medalie de aur), Murad Gaidarov (Belarus, argint), Kiril Terziev (Bulgaria) si Stefan Gheorghita (Romania), ambii cu medalie de bronz.
România a câștigat 9 medalii la Beijing: 4 de aur, una de argint și 4 de bronz.
Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.