AcasăAlegerile editorilorJocul care te învață cum să reacționezi în caz de dezastre naturale

Jocul care te învață cum să reacționezi în caz de dezastre naturale

-

Un joc online, destinat copiilor, cu numele „Fiţi eroi ca ei, Rex şi Andrei! – Rex & Andrei versus Dr. Formidabilis”, a fost lansat la Cluj-Napoca, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj şi Universitatea Babeş-Bolyai.

Jocul face parte din proiectul european „Creşterea gradului de conştientizare a tinerilor privind pregătirea şi protecţia împotriva riscurilor”, iar valoarea totală a acestuia este de un milion de euro și va fi implementat în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2017.

Obiectivul jocului este să informeze tinerii despre pericolele iminente, dar și de a informa corect cu privire la soluțiile care se impun în situații de urgență.

”O populaţie nepregătită este vulnerabilă. Acest proiect identifică o nişă importantă în pregătirea populaţiei şi i-a acordat o atenţie pentru a fi un mijloc de pregătire a viitoarelor generaţii, dar şi a adulţilor. Este un joc pe care un copil îl joacă şi învaţă cum să reacţioneze în situaţii de urgenţă. Va fi o formă de pregătire a copiilor, dar şi a populaţiei în generală. Este unul dintre cele mai importante proiecte pe acest domeniu. Jocul este bazat pe o experienţă de succes în Germania”, a explicat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, citat de News.ro.

Primele două niveluri ale jocului video ”Rex&Andrei versus Dr. Formidabilis” sunt disponibile începând de joi, în timp ce restul vor putea fi jucate din luna mai a anului 2017.

Jocul este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă mai jos, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Ce se va întâmpla la un cutremur mai puternic? ISU: Trei din patru români vor fi afectați

 

Efect-surpriză al cutremurelor recente asupra vulcanilor noroioși din România

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...