AcasăAlegerile editorilorFalimentul mașinilor de spălat. Material care se spală cu lumina soarelui

Falimentul mașinilor de spălat. Material care se spală cu lumina soarelui

-

Spălatul rufelor consumă aproximativ 22% din totalul de apă folosită pentru menaj într-o gospodărie, potrivit unui studiu realizat de Oregon Departament of Energy și Energy Trust of Oregon, ambele instituții din Statele Unite.

În ultimii ani, oamenii de știință au căutat materiale din care să se facă haine care se spală singure sau care să nu aibă nevoie de o cantitate de apă la fel de mare. S-a lucrat în special la materiale pe bază de nanoparticule.

Potrivit oamenilor de știință, aceste materiale ar putea fi folosite și pentru a separa uleiul de apă, ar fi util și în detectarea prezenței unui gaz sau chiar să țină departe bacterii periculoase în spitale.

Cercetătorii de la Universitatea RMIT din Melbourne, Australia, au reușit să conveționeze un material din nanoparticule care poate elimina foarte repede murdăria sau petele doar printr-o simplă expunere la soare.

Oamenii de știință au testat două nanomateriale diferite: unul din cupru și altul din argint. Atunci când sunt expuse la lumină, aceste materiale eliberează „electroni fierbinți”, care apoi distrug moleculele organice care formează pete sau compuși urât mirositori.

Cercetătorii au constatat că materialul textil cu stratul special de cupru a reușit să îndepărteze murdărie în trei minute, iar argintul în 30 de minute. Însă, la o expunere mai mare de compuși organici, argintul s-a comportat mai bine în timpul experimentului.

În viitoarele experimente, oamenii de știință vor să facă haine din aceste materiale și să le supună unor teste. Potrivit cercetătorilor, aceste nanoparticule nu sunt vizibile doar la microscop, potrivit popsci.com.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

  1. Te felicit pt felul in care te-ai gandit sa rasplatesti tara care te-a ajutat sa ai aceasta minunata calificare. Sper sa nu regreti niciodata nobila alegere. Iti doresc succes in viata si impliniri pe toate planurile. As vrea sa postezi din cand in cand impresii si alte lucruri pe care sa le impartasesti cu noi. . .

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...