Protestul familiei Rațiu la adresa lui Victor Ponta

Ion Rațiu
Ion Rațiu

Fiul fostului politician Ion Rațiu, Nicolae, s-a arătat deranjat de faptul că numele tatălui său a fost invocat în campania electorală de Victor Ponta.

„În 1990, primul meu vot a fost pentru Ion Rațiu, inclusiv din acest motiv!

<<Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: mă voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine>> – Ion Rațiu

PS: Pentru cei care își pun întrebări despre cum am putut vota în 1990, le reamintesc existența unui act normativ care, pentru acel an, dădea dreptul de vot tuturor celor care împlineau 18 ani în cursul anului. Așadar, am putut vota în mai, deși am împlinit 18 ani în septembrie”, a postat Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

Nicolae Rațiu: „Mă forțează să protestez!”

Fiul fostului politician a reacționat la postarea lui Victor Ponta. Iată întregul său mesaj:

„Nu sunt apărătorul vreunui partid politic din România, însă invocarea tatălui meu, Ion Rațiu de către domnul Ponta în campania sa politică mă forțează să protestez! Dacă ar fi să îi cred pe toți cei care mi-a spus din 1990 încoace că au votat cu tatăl meu, Ion Rațiu – el cu siguranță ar fi fost ales Președinte al României!

Am auzit această poveste înainte, cu toate acestea nu am văzut dovezi concrete că domnul Ponta chiar a început să înțeleagă adevăratul sens al expresiei pe care o citează:
„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” (1990, Ion Ratiu)

Faptul că, disprețuitor, domnul Ponta i-a numit „golani” pe cei care protestează împotriva proiectului minier de la Roșia Montană este un exemplu recent. Negarea aparentă a dreptului constituțional la vot al electoratului din diasporă este încă unul.

Un singur lucru ar trebui să fie foarte clar, Ion Rațiu nu ar fi susținut niciodată candidatura lui Victor Ponta la Președinția României. Ion Rațiu a visat o România liberă, prosperă și democratică, o Românie cu un respect adevărat pentru statul de drept.

O țară unde există respect reciproc între români, de la șeful statului până la cetățeanul obișnuit, nu o Românie semi-dictatorială, care privește înapoi către ideologii și practici neo-comuniste discreditate.
Domnul Ponta nu reprezintă nimic mai mult decât moștenirea mentorilor săi, Ion Iliescu și Adrian Năstase.”

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: