Foto: designkultur.wordpress.com
După ce sâmbăta trecută am deschis seria noastră de invenții trăsnite și idei ciudate cu un interesant detector de zgomot, astăzi vă prezentăm o idee comercială care pur și simplu nu a prins, deși avea toate ingredientele unui succes de piață: automatul de bikini.
Prin anii 50, bikini cucereau lumea, iar comercianții încercau să profite cât mai mult de această modă. Așa că au produs automate de bikini și le-au instalat chiar pe plajă. Spre deosebire de automatele care vând sucuri sau gumă de mestecat, acestea nu au prins deloc.
Cu vreo cinci-zece ani înainte de aceste automate, un afacerist german a speculat extraordinar perioada grea prin care trecea țara sa. Și a prosperat. Dar iată cum.
În Al Doilea Razboi Mondial, circa 30 de milioane de europeni au rămas fără locuințe. Cei mai mulți dintre aceștia, circa 60%, erau nemți. Așa că au fost instalați în apartamente de urgență, unde oamenii stateau îngramadiți. Speculând lipsa de spațiu și de lipsa băilor în multe dintre aceste apartamente, industriașul a adus pe piață o oglindă portabilă pentru bărbierit.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: