Iranul a anunțat sâmbătă că preia din nou „controlul strict” asupra strâmtorii Ormuz, ca reacție la continuarea blocadei americane asupra porturilor iraniene. Iranul a revenit astfel asupra deciziei luate cu o zi înainte de a redeschide această rută maritimă esențială pentru comerțul mondial cu petrol, relatează AFP și Sky News.
Două nave ale Gărzilor Revoluționare Iraniene au deschis focul asupra unui petrolier, a anunțat UKMTO, un organism de luptă împotriva pirateriei, subordonat Royal Navy, potrivit Reuters.
Atât echipajul, cât și nava sunt în siguranță, mai scrie sursa citată.
Incidentul a fost confirmat la scurt timp după ce au apărut informații că și asupra altor nave s-a tras, în timp ce încercau să traverseze strâmtoarea Ormuz, scrie Reures.
Iranul „acceptase cu bună-credință să autorizeze trecerea unui număr limitat de petroliere și nave comerciale”, dar americanii, încălcându-și angajamentul, „continuă să se dedice actelor de piraterie sub pretextul așa-zisului blocaj”, a denunțat comandamentul forțelor armate iraniene Khatam Al-Anbiya într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat.
Postul public de televiziune iranian IRIB a relatat că „trecerea necesită aprobarea” Teheranului.
„Din acest motiv, controlul asupra Strâmtorii Ormuz a revenit la starea anterioară, iar această trecere strategică se află acum sub controlul strict” al Iranului, a adăugat acesta.
Iranul a avertizat la mai puțin de 24 de ore de la redeschiderea căii maritime că tranzitul va fi interzis sub blocada SUA, precizând că situația reală se decide prin fapte pe teren, nu prin mesaje online.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








