AcasăNewsUn oraș din România a decis să interzică trotinetele electrice care se...

Un oraș din România a decis să interzică trotinetele electrice care se închiriază

-

Primăria municipiului Piatra Neamț a decis să interzică trotinetele electrice de închiriat, după ce un adolescent de 15 ani a murit în urma unui accident teribil, săptămâna aceasta. Tânărul s-a dezechilibrat în timp ce circula pe o stradă din oraș, a căzut și s-a lovit grav la cap. Echipajele medicale sosite la fața locului nu l-au mai putut salva.

„Astfel de momente ne obligă să acționăm ferm. Am dispus demararea procedurilor legale pentru retragerea acordului de amplasare deținut de firma ce închiriază trotinete electrice în Piatra-Neamț, pentru ca asemenea drame să nu mai umbrească niciodată viețile noastre”, a transmis primarul Adrian Niță pe pagina sa de Facebook.

Decizia vine pe fondul numărului tot mai mare de accidente în care sunt implicate trotinetele electrice, foarte populare în special în rândul tinerilor. De la începutul acestui an, peste 1.500 de persoane au fost accidentate în astfel de incidente, iar șapte și-au pierdut viața.

Un alt caz grav recent este cel al unui tânăr de 22 de ani din București, urmărit penal după ce a trecut pe roșu cu trotineta și a accidentat mortal o femeie care traversa regulamentar.

În iulie, și Primăria Buzău a interzis accesul trotinetelor electrice pe un tronson de bulevard și în toate parcurile municipiului, după o propunere venită din partea Biroului Rutier al IPJ Buzău.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...