AcasăNewsSorin Grindeanu cere controale ANAF la comercianți

Sorin Grindeanu cere controale ANAF la comercianți

-

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că măsura plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost una corectă și benefică, contribuind la scăderea inflației și la protejarea puterii de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii.

„Aceste date sunt publice, sunt cunoscute și nu lasă loc la niciun fel de interpretări”, a subliniat liderul social-democrat în începutul postării sale, publicate pe Facebook.

Grindeanu a atras însă atenția că există suspiciuni privind creșteri nejustificate de prețuri practicate de unii comercianți, în pofida prevederilor legale, în încercarea de a justifica o eventuală neprelungire a plafonării după 1 octombrie.

„Există suspiciuni că unii comercianți deja au majorat prețurile, ignorând prevederile legale, pentru a justifica o eventuală neprelungire a acestei măsuri de la 1 octombrie”, scrie Grindeanu.

În acest context, șeful interimar al PSD a solicitat conducerii ANAF să demareze de urgență acțiuni de control pentru a verifica dacă:

1.⁠ ⁠Adaosul comercial practicat de către comercianți pentru alimentele de bază se încadrează în limita maximă de 20%

2.⁠ ⁠Adaosul comercial practicat pe lanțul de distribuție se încadrează în maximum 5%

3.⁠ ⁠Pe întreagă perioadă de valabilitate a măsurii, comercianții au respectat interzicerea refacturării produselor agricole și alimentare către procesatori precum și a serviciilor aferente livrării și comercializării acestor produse.

„Rezultatele acestor controale trebuie incluse într-un raport care să fie urgent prezentat Coaliției de guvernare”, a punctat Grindeanu.

Partidul Social Democrat nu va accepta încetarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, a anunțat ieri deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...