AcasăSocialO elevă din Constanța primit droguri în curtea școlii

O elevă din Constanța primit droguri în curtea școlii

-

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat declanșarea unei anchete interne după ce o elevă de 14 ani din Mangalia a primit o substanță interzisă de la un bărbat străin, chiar în curtea școlii.

Inspectorul general al IȘJ Constanța, Sorin Mihai, a explicat că incidentul a avut loc marți, 4 iunie, în jurul orei 15:00, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Mangalia. Eleva de clasa a VIII-a ar fi ieșit din sala de sport și ar fi interacționat cu un bărbat necunoscut, care i-a oferit o substanță interzisă.

„În jurul orei 18.30, directorul şcolii a informat un inspector şcolar de sector că o elevă a acuzat o stare de rău în timpul programului şcolar. Din cele relatate de director, se pare că eleva a ieşit din sala de sport în jurul orei 15.00 şi a interacţionat cu un individ care i-a oferit spre consum o substanţă interzisă”, a declarat Sorin Mihai, potrivit adevarul.ro.

După consumul substanței, eleva a mers în sala de curs, unde a fost observată de dirigintă într-o stare vizibil alterată. Profesorul a apelat imediat 112.

„S-au deplasat la unitatea de învăţământ organele de poliţie şi o ambulanţă. Au fost anunţaţi şi părinţii, care au însoţit-o la spital. Acum, eleva este la domiciliu, în afara oricărui pericol”, a adăugat inspectorul general.

Inspectoratul Școlar a demarat o cercetare internă pentru a afla cum a reușit eleva să părăsească sala de sport fără supraveghere și cum a ajuns să intre în contact cu o persoană străină.

„În acest moment, directorul şcolii se află alături de reprezentanţi ai poliţiei, punând la dispoziţie informaţii cu privire la caz. În paralel, se va derula o anchetă internă pentru a lămuri condiţiile în care eleva a putut să iasă din sala de sport şi modalitatea în care a ajuns să interacţioneze cu o persoană străină, intrând în posesia substanţei interzise”, a precizat Sorin Mihai.

„I-am solicitat directorului o informare detaliată, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va verifica amănunţit acest caz”, a adăugat acesta.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...