AcasăInternationalEuropaCe a făcut Papa Francisc cu ultimii săi bani cu o săptămână...

Ce a făcut Papa Francisc cu ultimii săi bani cu o săptămână înainte de a muri

-

Papa Francisc a donat deținuților ultimii bani pe care îi mai avea, în timpul unei vizite realizate săptămâna trecută într-o închisoare din Roma, relatează metro.co.uk.

El le-a donat acestora 200.000 de euro din contul său personal înainte de a muri, a dezvăluit pentru publicația italiană „La Repubblica” prelatul care l-a însoțit pe Papă în vizita sa la închisoarea Regina Coeli din Roma, una dintre cele mai aglomerate închisori din Italia. Suveranul pontif a stat la închisoare aproximativ o jumătate de oră și s-a întâlnit cu un grup de aproximativ 70 de deținuți. „Am vrut să fiu aproape de voi. Mă rog pentru voi și familiile voastre”, le-a spus acestora Papa Francisc.

Vizita a fost relatată acum de Benoni Ambarus, episcopul care l-a însoțit: „Acum câteva zile, a fost la Regina Coeli. Îmi amintesc de un om obosit, care a tras de el, dar care „a strigat” prin prezența sa că prizonierii au nevoie de atenție. A tras de el pentru ei, până la ultima lui suflare. Ultimele sale bunuri le-a donat lor, 200.000 de euro din contul personal.”

„A trimis 200.000 de euro din propriul buzunar. Acum, cu [publicarea] testamentului, aflu că va fi îngropat datorită unui binefăcător. Pentru că a dat tot ce avea”, a mai spus Ambarus. Potrivit testamentului Papei Francisc, cheltuielile prilejuite de înmormântarea sa vor fi plătite de un binefăcător și nu vor fi folosiți banii Vaticanului.

Papa Francisc a vizitat închisori pe tot parcursul papalității sale de 12 ani, adesea în Joia Mare. Regina Coeli, o fostă mănăstire din secolul al XVII-lea din cartierul turistic Trastevere, este o închisoare pentru bărbați. În prezent, găzduiește aproximativ 1.100 de prizonieri, aproape dublul capacității sale oficiale de 628 de deținuți, potrivit Ministerului italian de Justiție.

„Un prizonier mi-a spus recent că nimeni nu a mers niciodată să-l viziteze. M-a durut și m-a pus pe gânduri. Mulți depind doar de caritate. Statul asigură doar hrană, nici măcar încălțăminte. Fie ai pe cineva, fie mergi desculț. Sunt frați și surori, nu oameni care să fie uitați în spatele unei uși încuiate”, a mai spus Ambarus.

Conform testamentului său, Papa Francisc va fi îngropat într-un mormânt simplu din Bazilica Santa Maria Maggiore. Pe momântul său va fi scris un singur cuvânt: „Franciscus”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...