AcasăInternationalDonald Trump va desființa Departamentul Educației

Donald Trump va desființa Departamentul Educației

-

Preşedintele american Donald Trump are planificat să semneze joi un ordin executiv prin care îi cere noului secretar al Educaţiei, Linda McMahon, să desfiinţeze ministerul.

Potrivit proiectului de decret consultat de Wall Street Journal, Linda McMahon va fi responsabilă pentru „luarea tuturor măsurilor necesare pentru a facilita închiderea Departamentului Educaţiei” în „limitele a ceea ce este adecvat şi permis de lege”.

Donald Trump promisese în timpul campaniei sale prezidenţiale că va scăpa de acest departament dacă va fi reales şi că va transfera responsabilităţile sale statelor, care au deja cea mai mare parte a competenţei în acest domeniu.

El a numit-o recent pe Linda McMahon, politican şi fost director general executiv al principalei companii de wrestling din Statele Unite, World Wrestling Entertainment, cu misiunea de „a se trimite singură în şomaj”.

Educaţia este unul din câmpurile de luptă prioritare ale conservatorilor americani. Aceştia din urmă acuză şcolile că îndoctrinează copiii prin diseminarea ideilor „woke”, termen peiorativ pe care ei îl folosesc pentru a denunţa un exces de activism faţă de revendicările minorităţilor.

Creat în 1979 sub preşedintele Jimmy Carter, Departamentul Educaţiei nu poate fi complet desfiinţat fără adoptarea unei legi care necesită 60 de voturi în Senat, unde republicanii au în prezent 53 de mandate.

Sistemul de învăţământ este în mare măsură descentralizat în Statele Unite, dar statul federal păstrează o influenţă semnificativă prin fondurile pe care le alocă, în special pentru şcolile situate în zonele sărace sau pentru copiii cu dizabilităţi de învăţare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...