AcasăPoliticăDiana Șoșoacă vrea să candideze din nou la alegerile prezidențiale

Diana Șoșoacă vrea să candideze din nou la alegerile prezidențiale

-

Europarlamentara Diana Șoșoacă, lidera partidului parlamentar SOS România, care a fost scoasă din cursa prezidențială în 2024, printr-o decizie a Curții Constituționale, a anunțat, luni, că va candida din nou. Aceast a transmis că are deja strânse semnături.

„Domnul Georgescu a arătat de unde este. În ultimul interviu, a spus de colegii săi de la SIE. De aceea, vă anunț că voi continua să strâng semnături, le-am adunat aproape pe toate, și voi candida la președinția României.

Dacă CCR mai îndrăznește să-mi interzică să candidez, vor avea exact ceea ce merită și ei, și Ciordacu, și Simion, și Georgică fără frică și toți cei care se perindă din partea sistemului și încearcă să manipuleze opinia publică”, a declarat Diana Șoșoacă, în Palament.

Diana Șoșoacă a fost scosă din cursa prezidențială în octombrie 2024. „Este de notorietate că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”, și-a motivat CCR decizia.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...