Ștefan Mandachi regretă că l-a votat și promovat pe Călin Georgescu: „Nu am nicio scuză și îmi asum vina”

Foto: Facebook

Antreprenorul român Ștefan Mandachi, cunoscut în mediul online în special pentru campania prin care a cerut construirea unei autostrăzi care să lege Moldova de restul țării, regretă că l-a promovat și votat pe candidatul Călin Georgescu.

Într-o scurtă declarație postată pe Facebook, Ștefan Mandachi a declarat că a greșit, că nu s-a documentat suficient și că nu are nicio scuză.

„Salutare tuturor, vreau să fac o scurtă precizare și să recunosc că am greșit întrucât nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Eu, personal, am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, fără nicio excepție, vot împotriva sistemului, vot anti-partid. Să nu mai aud niciodată cuvântul ăsta. De aceea am ales un candidat independent pe care l-am cunoscut cu câteva zile înainte și care părea că se luptă cu acest sistem.

Dar chiar și așa nu am nicio scuză și îmi asum vina, pentru că nu am făcut verificările necesare. Trebuia să fiu mult mai atent, cu atât mai mult cu cât am și o comunitate mare de oameni care mă urmăresc”, a spus antreprenorul, care înainte de alegerile prezidențiale a realizat un interviu cu Călin Georgescu, foarte favorabil acestuia din urmă. De asemenea, Mandachi a publicat pe social media mai multe postări în care își arăta susținerea față de candidatul independent.

„Ieri am primit 4 sau 5 filme scurte pe care nu le-am văzut. Nu le-am văzut în viața mea. Dar pe care trebuia să le văd, subliniez. Și am tras o concluzie foarte, foarte răspicată. Nu rezonez sub nicio formă cu viziunea despre NATO, despre UE, despre legionari, despre mareșal (Ion Antonescu – n.r.), despre 5G, sub nicio formă. Ce ne-am face noi fără NATO, în condițiile în care avem un vecin asupritor la graniță, cu pretenții. Am rămâne totalmente descoperiți!

Pe de altă parte, intrarea în UE, intrarea în NATO sunt două momente esențiale în istoria noastră. Când auzi cuvântul Kremlin, te sperii. Nu vrem asta, categoric. De aceea îmi asum toate consecințele și 100% o să fiu mult mai atent în viitor”, a mai spus omul de afaceri.

Întreaga sa declarație poate fi urmărită mai jos:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.