AcasăSocialSelecționerul Kosovo a explicat de ce nu au mai revenit fotbaliștii săi...

Selecționerul Kosovo a explicat de ce nu au mai revenit fotbaliștii săi pe teren

-

La conferința de presă de după România vs Kosovo, partidă care nu s-a încheiat pe teren, după ce oaspeții au abandonat duelul, selecționerul Franco Foda a precizat că a existat un moment în care jucătorii pe care-i antrenează au vrut să revină pe gazonul Arenei Naționale.

La vestiare, a existat o discuție de revenire pe teren în tabăra kosovară, după cum a explicat Franco Foda.

Planul nu s-a mai concretizat după ce jucătorii din Kosovo ar fi auzit scandându-se în continuare „Serbia, Serbia!” din tribunele Arenei Naționale.

În vârstă de 58 de ani, Foda spune că „respectul a fost pierdut pe final și să situația din stadion nu s-a schimbat”.

„La conferința de ieri (n.r. joi) am cerut ca toată lumea să dea dovadă de respect pe teren și în afara acestuia. Înainte de meci, le-am spus fotbaliștilor să arate cum Kosovo poate juca fotbal și am arătat acest lucru într-un mod excelent.

Din păcate, respectul a fost pierdut la finalul meciului. Și de aceea am decis inițial să părăsim terenul. Apoi am discutat cu fotbaliștii și cu toți ceilalți să ne întoarcem pe teren.

Dar problema este că situația de pe stadion nu s-a schimbat. Și din acest motiv, am decis cu toții împreună să nu mai revenim pe teren și să nu mai continuăm meciul” – Franco Foda, la conferința de presă, citat de Digisport.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...