Piatra Neamț ar urma să fie legat Bacău printr-un drum expres de 51 de kilometri. Investiția va fi de 1,2 miliarde de euro, iar drumul se va lega de Autostrada Moldovei.
Drumul expres Bacău-Piatra Neamț „va asigura condiții moderne de transport între cele două municipii, reducerea traficului greu și de tranzit în interiorul celor două orașe, precum și legătura municipiului Piatra Neamț la Autostrada Moldovei A7”, potrivit Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
Contractul va fi licitat într-un singur lot, iar durata de realizare este de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor).
„În criteriile de atribuire a fost prevăzută acordarea punctajului suplimentar pentru constructorul care angajează persoane fără loc de muncă din județele Bacău și Neamț, studiul de fezabilitate estimând a fi necesare, în total, 1800 de locuri de muncă pe perioada execuției lucrărilor.
De asemenea, pentru utilizarea conceptului BIM (Building Information Modelling), CNIR a stabilit un punctaj de 6 %”, mai transmite CNIR.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: