O fetiţă de un an şi 8 luni a fost lovită de educatoare la grădiniță. Scena a fost filmată

Grădinița nr. 40 Ploiești
Foto: Facebook

O fetiţă de un an şi 8 luni a fost lovită violent de educatoare, la o grădiniţă din Brăila, transmite postul de televiziune Antena 3 CNN. Cazul este acum anchetat de poliție.

Incidentul a avut loc la Grădinița nr. 11 din municipiul Brăila, în data de 14 octombrie, când educatoarea a lovit peste cap o fetiță de doar 1 an și 8 luni în timpul unor activități didactice, pentru că aceasta ar fi făcut gălăgie.

Conform sursei citate, este vorba despre o educatoare pensionară. Întreaga scenă a fost filmată de o elevă de la Liceul Pedagogic, practicantă la grădiniță. Imaginile au ajuns în spațiul public, iar educatoarea și-a dat demisia.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu, la data de 18 octombrie a.c., cu privire la faptul că, în incinta unei grădinițe din municipiul Brăila, un preșcolar ar fi fost agresat de către un cadru didactic. În prezent, polițiștii efectuează verificări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”, a transmis IPJ Brăila.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.