A scăzut oferta de joburi în IT. Cât e salariul mediu acum

FOTO: itkannan4u?pixabay.com
FOTO: itkannan4u?pixabay.com

IT-ul rămâne, în România, un domeniu în care se câștigă salarii mari. Media salarială este de 7.000 de lei, net, pe lună.

Potrivit platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului și până acum, aproape 20.000 de joburi noi au fost scoase în piață în sectorul IT. Însă e vorba de o scădere cu aproximativ 15% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Aplicările, în schimb, au rămas foarte aproape de nivelul aferent perioadei ianuarie – septembrie 2024, fiind înregistrat 820.000 de aplicări comparativ cu 850.000, în 2023.

„Anul trecut, în aceeaşi perioadă, media reală a salariilor încasate era de 6.300 de lei, iar aşteptările erau de 9.000 de lei. Anul acesta vedem o diferenţă de 43% între mediile nete reale şi aşteptările candidaţilor.

Comparativ, în domenii precum inginerie, retail, auto, servicii financiare sau producţie, diferenţa dintre cât câştigă şi cât ar cere de la un alt angajator, pentru aceeaşi poziţie, variază între 15% şi maximum 40%”, a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.

Cele mai mari salarii pentru specialiştii care nu ocupă şi funcţii manageriale sunt pentru arhitect IT – 15.000 de lei, dar cu aşteptări medii de 20.000 de lei, software developer – 8.300 de lei (cu aşteptări care urcă până la 11.000 de lei), data engineer – 8.500 de lei (şi aşteptări de 11.000 de lei) sau full stack developer – 8.000 de lei vs. aşteptări de 10.000 de lei pe lună.

Chiar şi pentru juniorii cu maximum doi ani de experienţă media salarială este de 4.500 de lei. Media creşte până la 6.700 de lei pentru cei care au între doi şi cinci ani de experienţă, în timp ce seniorii cu mai mult de cinci ani de experienţă se încadrează într-o medie salarială de 10.000 de lei, net.

În ceea ce-i priveşte pe manageri, salariile cresc exponenţial, astfel că media salarială netă, la nivel naţional, pentru un CTO este de 12.000 de lei, în timp ce aşteptările candidaţilor pentru această poziţie pleacă de la 16.000 de lei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.