Asociaţia Nevăzătorilor din România anunță un protest de amploare din cauza recalculării pensiilor. Într-un comunicat de presă, asociația susține că nevăzătorii au fost prejudiciați grav de noua lege a pensiilor.
„Noua lege a pensiilor, 360/2023, care va intra în vigoare la data de 1 septembrie a.c. aduce prejudicii majore persoanelor cu dizabilități vizuale. Concret, noile decizii de pensie pe care nevăzătorii le primesc au valori cu 60% – 80% mai mici decât pensiile aflate în plată, fapt revoltător și inacceptabil!”, a transmis asociația.
„Conform atât vechiului act normativ în materie, Legea 263/2010, cât și legii ce urmează să intre în vigoare, 360/2023, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare.
Diferența vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greșit socotită strict în baza contribuțiilor plătite.
Așadar, cu toate că și Legea 360/2023 recunoaște ca excepție situația persoanelor cu deficiență vizuală gravă, ea nu ține cont de această particularitate în formula de calcul.
Aplicarea mecanică a principiului contributivității are pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități vizuale consecințe foarte grave, chiar dramatice.
Deciziile de recalculare conform Legii 360/2023 diminuează pensiile nevăzătorilor 60% – 80%. Este adevărat că pensia în plată nu se modifică, însă în viitor ea nu se va putea indexa pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât puterea de cumpărare a oamenilor va scădea treptat”, susține Tudorel Tupiluși, președintele asociației.
Organizația dă ca exemplu cazul unei femei din Focșani, care s-a pensionat după 12 ani de muncă, și a realizat 10,695 de puncte. Doamna M. M.-G. are o pensie actuală de 2.174 lei, care va scădea, conform noii legi, la 867 lei, ajungând sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari (care este de 1.281 de lei).
„Pe viitor, toate indexările care vor fi acordate, inclusiv cele menite să acopere inflația, vor viza pensia stabilită prin noua decizie, adică 867 lei, până când aceasta va ajunge la nivelul celei aflate în plată, adică 2.174 lei. În consecință, pentru mulți ani de acum înainte pensia doamnei M. M.-G. va rămâne înghețată.
Precizăm că toți nevăzătorii pensionați la limită de vârstă sunt puternic afectați de noua formulă de calcul, indiferent de domeniul în care au lucrat, fapt ce aduce atingere pe termen lung atât statutului lor social, cât și dreptului la o viața demnă.
Chiar mai gravă este situația persoanelor cu deficiență vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta întrucât vor avea pensii semnificativ mai mici față de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiții identice de salarizare și de stagiu de cotizare. Or, o asemenea situație generează în mod firesc o nemulțumire foarte puternică în rândul celor ce sunt încadrați în muncă”, mai arată reprezentantul Asociației Nevăzătorilor din România.
Organizația cere ca formula de calcul a pensiilor să fie modificată în cazul persoanelor cu dizabilități vizuale, astfel:
- creșterea de la 0,5 puncte la un punct pentru fiecare an lucrat a bonificației acordate persoanelor cu handicap grav;
- creșterea de la 0,25 puncte la 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat a bonificației acordate persoanelor cu handicap accentuat;
- acordarea bonificației pe toată perioada lucrată până la pensionare, nu doar după 1 septembrie 2024.
În cazul în care revendicările lor nu sunt satisfăcute, nevăzătorii amenință cu proteste: „Față de această situație foarte gravă, pregătim organizarea unei ample manifestații de protest în a doua decadă a lunii septembrie la București, în Piața Victoriei. Pe lângă nevăzători din întreaga țară și apropiați ai lor, familii, rude, prieteni, sunt bineveniți toți cei ce doresc să susțină această cauză.”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: