Ursul care a ucis o tânără pe Jepii Mici a fost testat pentru turbare. Ce arată analizele

urs brun
Fotografie cu rol ilustrativ. Foto: bodsa / pixabay.com

Ursul care a ucis o fată pe traseul Jepii Mici din Munții Bucegi nu era turbat, arată analizele, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet la postul de televiziune Digi 24.

„Am discutat cu președintele ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – n.r.), care ne-a confirmat că acel urs nu avea rabie. Nu avem răspuns la întrebarea de ce acest urs a fost atât de violent. Atât în legătură cu ce s-a întâmplat când a atacat victima, dar și după. Salvamontiștii spuneau că a fost ca un prădător, își proteja victima, a fost agresiv și cu ei și norocul a fost că acel vânător a intervenit la timp, pentru că puteam asista la o tragedie și mai mare”, a declarat Fechet.

După tragedia petrecută marți, în spațiul public au apărut voci care au susținut că ursul ar fi putut fi bolnav de rabie, deoarece așa s-ar putea explica violența atacului. De regulă, urșii se îndepărtează atunci când aud voci sau simt mirosul oamenilor în apropiere.

Ursul care a ucis-o pe tânăra de 19 ani a fost, însă, foarte agresiv. Tânăra a apucat să sune la 112 și să spună că animalul vine amenințător spre ea. Și prietenul ei a sunat la 112 și a spus că ursul a apucat-o de picior și că a târât-o într-o vale.

După ce salvamontiștii au sosit la fața locului și au încercat să ajungă la victimă, ursul a continuat să fie agresiv, motiv pentru care paznicul de vânătoare a decis să îl împuște.

În trecut, au mai existat cazuri de urși bolnavi de rabie în România. În 2012, de exemplu, doi pădurari au fost răniți de un urs în județul Argeș. Analizele au arătat că ursul era turbat.

Foto: bodsa / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.