AcasăSportRomânia, prima în grupă! Calificare istorică a naționalei în optimile Campionatului European...

România, prima în grupă! Calificare istorică a naționalei în optimile Campionatului European de Fotbal

-

După victoria în fața Ucrainei (scor 3-0) și înfrângerea în fața Belgiei (scor 0-2), România a făcut egal cu Slovacia (scor 1-1) și s-a calificat în optimile Campionatului European de Fotbal din Germania. România a terminat grupa pe primul loc, cu 4 puncte, după ce Belgia a făcut egal cu Ucraina (scor 0-0).

Slovacia a deschis scorul prin Duda în minutul 24, dar România a egalat printr-un penalty executat de Răzvan Marin în minutul 37.

Este pentru a doua oară în istorie când România reușește să treacă de faza grupelor la un campionat european de fotbal. Iată clasamentul din Grupa E:

Sursa: flashscore.ro

Cea mai bună performanță a României la un campionat european de fotbal a fost la Euro 2000, când naționala noastră a ajuns în sferturi (nu au existat optimi), unde a fost eliminată de Italia.

În afară de competiția din acest an, România a fost prezentă la 5 campionate europene de fotbal, astfel:

1984, Franța. România nu a ieșit din grupe. A terminat pe locul 4 în grupă, având un singur punct, obținut într-un meci cu Spania (1-1). Naționala noastră a pierdut meciul cu Germania de Vest (1-2), precum și cu Portugalia (0-1).

1996, Anglia. România nu a ieșit din grupe, terminând tot pe locul 4. De această dată echipa României nu a obținut niciun punct, fiind învinsă de Franța (0-1), Bulgaria (0-1) și Spania (1-2).

2000, Belgia și Olanda. În 2000 România a reușit cea mai bună performanță a sa la un campionat european de fotbal. A avut parte de o grupă foarte dificilă, cu Portugalia, Anglia și Germania, dar a terminat pe locul 2 și s-a calificat în sferturi. România a făcut egal cu Germania (1-1), a pierdut în fața Portugaliei (0-1), dar a câștigat meciul cu Anglia (3-2).

2008, Austria și Elveția. În acel an, România a terminat grupa pe locul 3 și nu a reușit să avanseze în etapa meciurilor eliminatorii. Echipa națională a făcut egal cu Franța (0-0) și cu Italia (1-1) și a pierdut meciul cu Olanda (0-2).

2016, Franța. Echipa națională a terminat grupa tot pe ultimul loc, cu 1 singur punct obținut în meciul cu Elveția (scor 1-1). România a fost înfrântă de Franța (1-2) și de Albania (0-1).

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...